Piaţa uleiurilor de motor va scădea cu 20-30% în acest an, în condiţiile în care volumul total al pieţei a fost de 70-80 de mii de tone anul trecut, a declarat Ahmet Aras, director de vânzări al ExxonMobil pentru Balcani.

Potrivit acestuia la nivelul pieţei nu s-au sesizat încă scăderi, însă este foarte posibil ca în perioada următoare consumatorii finali să-şi amâne nevoile, în sensul că îşi vor schimba mai rar uleiul de motor.

Pe de altă parte Aras estimează că se aşteaptă la o piaţă în revenire pentru anul 2010, cu creşteri ce vor fi sesizate şi în România, în special datorită potenţialului de creştere economică.

În acest sens reprezentantul ExxonMobil a precizat că afacerile Mobile 1 vor creşte cu 30-40% anual astfel încât în următorii 5 ani, cifra de afaceri va fi dublată în România.

În cursul anului 2008, creşterea ExxonMobil pe piaţa românească a fost de 20%. Mai mult, Aras a precizat că dacă regiunea balcanică va înregistra o creştere mai mare decât cea aşteptată va fi nevoie de amplasarea unei facilităţi de producţie în zonă, iar în acest context a lăsat să se înţeleagă faptul că România este o variantă viabilă pentru acest proiect.

„Momentan nu se pune problema acestei investiţii, însă ar putea fi o posibilitate în viitor”, a declarat oficialul companiei în cadrul evenimentului de lansare pe piaţa românească a unei game de lubrifianţi sintetici Mobil 1, destinaţi:

  • maşinilor noi
  • maşinilor care au între 100.000 şi 150.000 de km rulaţi.
  • maşinilor care depăşesc 150.000 de km rulaţi. 

ExxonMobil distribuie uleiurile Mobil 1 în România prin intermediul a 4 furnizori care au acoperire în toată ţara.