„Au fost peste 580 de adeziuni pe care le-am aprobat în şedinţa de sâmbătă şi în şedinţa de ieri (luni – n.r.). Puteam să venim aici aproape ca la un spectacol cu peste 500 de oameni, să îi prezentăm pe fiecare dintre ei.

Oameni valoroşi, oameni cu profesii, oameni care nu trăiesc şi nu-şi doresc să trăiască din politică, ci dimpotrivă, vor să participe la actul de guvernare locală într-un mod constructiv”, a declarat Mihai Chirica.

Totodată, acesta i-a prezentat pe trei dintre cei peste 580 de noi liberali, aceştia fiind prof. univ. dr. Alin Marius Andrieş de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, medicul neurochirurg Bogdan Iliescu şi preşedintele Filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali, Liliana Pintilie.

Se lucrează la un program politic

În aceași conferință de presă, Chirica a mai anunţat că liberalii lucrează la un program politic, pe care îl vor prezenta în curând ieşenilor.

„Este un program politic care pune în primul rând interesul legitim pe care îl au comunităţile pe care le reprezentăm la nivel municipal şi judeţean, dar cei mai importanţi din acest program sunt oamenii cu care voi lucra, echipa noastră şi felul în care reuşim să valorizăm fiecare membru al acestui partid. Sunt oameni foarte valoroşi care de-a lungul timpului au reuşit să-şi contureze un profil, o personalitate, care au lansat proiecte importante pentru comunitatea ieşeană.

Din păcate nu au avut un suport real, fezabil, în rândul fostei conduceri a organizaţiei municipale, fapt care i-a determinat să abandoneze această luptă şi mulţi dintre ei au şi plecat din partid la un moment dat. (…) Îmi dau seama că această uşă largă deschisă pentru toţi care cred în destinul oraşului nostru şi al judeţului nostru este benefic. Un lucru care va aduce oameni din ce în ce mai valoroşi, oameni care pot creşte la urmbra unui copac care generează roade şi nu doar umbră. Acest copac suntem noi, cei care coordonăm această organizaţie municipală alături de cea judeţeană Iaşi”, a declarat Chirica.

Primarul PNL a maia mintit totodată, că partidul din care face parte rămâne un partid deschis persoanelor de orice vârstă sau categorie socială.

„PNL rămâne un partid deschis şi pentru tineri, dar şi pentru pensionari, şi pentru IT-işti, şi pentru intelectuali, şi pentru sindicalişti, şi pentru cei cu profesii liberale, dar şi pentru cei care de-a lungul timpului au rămas în capcana socială a unui partid care nu le-a făcut decât o viaţă de subzistenţă, nu un trai mai bun.

Le-au promis că vor supravieţui, nu că vor trăi bine. Noi vrem să le promitem ieşenilor că vor trăi mai bine”, a mai spus Mihai Chirica.