Taxarea suplimentară a pensiilor, chiar dacă este vorba de cele speciale, reprezintă o soluţie fiscală la o problemă nefiscală, iar aceasta poate aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona de fiscalitate, a afirmat luni Alex Milcev liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică a EY România.

”Această măsură, de taxare suplimentară, până la urmă derivă din altă problemă, şi anume cum sunt stabilite pensiile. Deci o problemă încearcă să rezolve cealaltă problemă. Dacă rămânem în zona fiscalităţii, această propunere, de taxare suplimentară, cumva se abate dramatic de la principiul cotei unice, dacă putem să spunem că o avem, sau cotei unice în sensul că nu este cotă progresivă, avem 10% şi aici se propun altfel de impozitări. Deci aş putea să spun că e o soluţie la o problemă nefiscală, o soluţie care aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona fiscală. Cum se stabilesc acele pensii şi în ce fel, nu comentez, dar soluţia fiscală la una nonfiscală nu cred că e una bine gândită şi cu siguranţă nediscutată”, a spus Alex Milcev

El a precizat că în zona fiscală contează orice precedent şi orice modificare sau iniţiativă aici riscă să complice sistemul fiscal peste ce avem în prezent.

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

În favoarea actului normativ au votat 76 de senatori şi 16 s-au abţinut.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

Iniţiatorul propunerii legislative, ministrul Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, consideră că prin acest act normativ „se face dreptate şi justiţie socială”.

Proiectul privind taxarea pensiilor a fost amendat chiar de către iniţiator, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată.

Un alt amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa proiectului de lege.

Te-ar putea interesa și: