România este pe cale da a da cu piciorul unei şanse imense. Cea de a absoarbe fonduri europene pentru dezvoltare. Cel puţin asta susţine şeful PSD, Marcel Ciolacu. Acesta acuză actualul Guvern că va pierde 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

Avertisment dur al lui Ciolacu

Marcel Ciolacu lansează un avertisment dur. Acesta spune că oficialii europeni susţin demersurile PSD în ceea ce priveşte implicarea în elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Este încurajator că oficialii europeni susţin demersurile PSD în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Astăzi (miercuri – n.r.), în discuţia purtată cu domnul David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, acesta a subliniat că este esenţial ca autorităţile locale şi principalii actori sociali să fie implicaţi în procesul de elaborare a PNRR. Sper că acesta este un semnal extrem de clar pentru Guvern.

În procesul de evaluare a planurilor naţionale, Parlamentul European va ţine cont astfel de criterii relevante”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că a avut, de asemenea, o discuţie şi cu Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, care „a reafirmat că acest plan trebuie să fie elaborat în strânsă legătură cu actorii locali şi discutat în Parlamentul naţional”.

„Concluzia zilei: Guvernul Cîţu trebuie să lase aroganţa şi să se apuce serios de treabă, în conformitate cu uzanţele şi normele europene. Asta, dacă vrem ca România să nu piardă 30 de miliarde de euro”, a susţinut Ciolacu.