Într-un mesaj video, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a transmis că intenționează să-și continue planul propus în 2017, cu amendamentul ce va intra în vigoare până în 2020.

„Gândurile mele nu s-au schimbat”, a spus Abe în legătură cu amendarea articolului 9 ce interzice recurgerea la forţă în soluţionarea disputelor internaţionale.

„Voi crea un mediu în care toţi membrii Forţei de Autoapărare (numele oficial al forţelor armate nipone n.r.) să îşi poată îndeplini misiunile cu multă mândrie”, a adăugat acesta.

Abe va fi nevoit să obțină o majoritate de două treimi în ambele camere ale parlamentului și o majoritate simplă într-un referendum național, pentru ca legea supremă să fie revizuită.

Aliatul din coaliția al Partidului Liberal Democrat (LDP) la putere al lui Abe, Komeito, a transmis că este îngrijorat privind modificarea Constituției, în timp ce unele partide de opoiție și-au menținut reticența totală.

Cei care se opun respectivei măsuri sunt de părere că o astfel de revizuire  va fi în contrast cu poziția pașnică a țării adoptată după război.

Potrivit sondajelor, majoritatea cetăţenilor se opun oricărei revizuiri a Constituţiei.

Remarcile lui Abe intervin în timp ce ţara marchează vineri a 72-a aniversare a intrării în vigoare a Constituţiei, scrie Dcnews.ro.