Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă de mai bine de două săptămâni și potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sistemul ar putea fi repornit pe 18 iulie. Conform CNAS, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilităţii PIAS.

Medicii sunt astfel constrânși de situație în contextul în care unii pacienți sunt în stare gravă sau au nevoie urgentă de rețete sau trimiteri către medicii specialiști. Pacienții care nu reprezintă o urgență vor fi și ei afectați pentru că vor fi trimiși acasă până la remedierea problemelor.

”Totodată, serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 şi până la remedierea PIAS vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iunie/iulie 2019, după caz, iar raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS”, spune CNAS.

Purtătorul de cuvânt al CNAS a acordat un interviu la RFI și a dat asigurări că medicii vor putea folosi sistemul offline fără probleme, însă a răspuns cinic în privința pacienților care ar putea muri din cauza acesti erori.

”Nu pot să fac promisiuni, pentru că nu stă în puterea mea să mişc aceste lucruri. Din păcate, soluţiile pe care le avem la îndemână, cu resursele CNAS la nivel de personal IT, nu pot face acea ajustare care să ducă sistemul în zona în care aceste sincope să nu mai apară. Dacă pe 18 totul funcţionează bine, testele funcţionează corect, atunci lucrurile vor reveni la normal. Blocajele resimţite la nivelul tuturor categoriilor de furnizare sunt prin prisma cantităţii uriaşe de date. Nu există niciun sistem perfect pe lume. Oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem. Sunt cinic, dar nu vreau să spun că dacă acum a picat sistemul se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planetă. Recunosc că nu e cea mai fericită declaraţie”, a declarat Daniel Osmanovici.