„Imposibilitatea de a găsi și recruta angajatul potrivit la timp nu duce doar la creșterea presiunii pe ceilalți angajați, ci și la pierderea de contracte importante cu anumiți clienți, stagnarea sau reducerea productivității, restrângerea activității companiei. Din aceste motive, aproape șapte din zece angajatori spun că au avut profituri și cifre de afaceri mai mici”, conform datelor celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

Astfel, 44% dintre angajatorii care au răspuns sondajului au arătat că lipsa forței de muncă suficiente sau adecvate a afectat cu până la 10% profitul anual al companiei, alți 15% au spus că impactul a fost și mai mare, de până la 20%, iar 8% a depășit chiar și acest prag. Totodată, doi din cinci angajatori reclamă faptul că cifra de afaceri a scăzut cu până la 10%, în timp ce 17,8% spun că scăderea a fost de până la 20%, iar 8% chiar peste acest prag, inclusiv peste nivelul de 30%. Circa o treime dintre respondenți au spus că nu au fost afectați în acest sens.

Opt din zece angajatori aveau, la momentul efectuării sondajului, până la zece posturi vacante, în jumătate din cazuri fiind nevoie de unu-cinci angajați pentru fiecare post. Cele mai multe posturi disponibile erau în departamentele: vânzări, producție, inginerie, administrativ, financiar-contabil, IT și logistică.

Marea majoritate a angajatorilor reușește să recruteze angajatul potrivit în cel mult două luni de la anunțarea postului. În unele situații, însă, găsirea candidatului potrivit pentru un anumit post, de la momentul lansării anunțului de recrutare, poate dura între două și trei luni, au spus 13% dintre respondenți, iar 10% au arătat că poate dura chiar și trei-șase luni.

Mai bine de jumătate dintre angajatori (53,5%) spun că principala cauză pentru care nu reușesc să ocupe în timp util posturile disponibile în companie o reprezintă faptul că potențialii angajați, mai ales dintre cei tineri, au așteptări prea mari în raport cu abilitățile / specializările lor. Aproape o treime afirmă că nu sunt suficiente resurse umane specializate în piață, iar 11% nu reușesc să facă față competitorilor, care oferă pachete mai generoase de beneficii salariale și extra-salariale.

În ceea ce privește deficitul de angajați la nivel de piață, cei mai mulți dintre respondenți (33%) cred că principala cauză o reprezintă lipsa de interes din partea forței de muncă inactive profesional în a se califica. Alți 25,7% cred că principalul motiv îl reprezintă salariile prea mici care pot fi oferite de către angajatori. Alte cauze sunt emigrarea specialiștilor (24%), dar și închiderea școlilor profesionale (12%).

Pentru a compensa deficitul de angajați, aproximativ o treime dintre angajatori au recrutat oameni nespecializați pe domeniul cerut, dar pe care i-au instruit intern. Alți 13,6% au angajat mai mulți studenți sau au reconvertit profesional o parte dintre angajați, pentru a acoperi domeniul unde le lipseau specialiști, conform răspunsurilor oferite de 13,1% dintre angajatori. Totodată, pentru 11,4%, soluția a fost să angajeze mai mulți oameni din împrejurimi, care fac naveta zilnic.

Aproape 9% au investit mai mult în tehnologie, pentru a înlocui resursa umană. Mai puțini sunt cei care au fost nevoiți să angajeze pensionari, ori să apeleze la forță de muncă din afara țării.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 15 februarie – 15 martie, pe un eșantion de 382 companii mici, medii și mari din România.

BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.