Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakashvili, a declarat într-un interviu că liderul de la Kremlin are planuri să anexeze Georgia, Armenia, Moldova, Belarus și o mare parte din Ucraina până în 2024.

”Putin are planuri să anexeze Georgia, Armenia, Moldova, Berlarus și o mare parte din Ucraina, mai puțin vestul” susține fostul președinte al Georgiei. Saakashvili a explicat că intenția liderului rus este de a forța aceste țări să-și declare neutralitatea pentru a-i ”slăbi” pe liderii lor, relatează rbc.ru. Fostul preşedinte georgian crede că Vladimir Putin vrea să refacă URSS până în 2024, potrivit stirileprotv.ro.

Administrația prezidențială rusă a reacționat imediat, precizând că ”nu există astfel de planuri”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai adăugat că Rusia nu negociază cu Georgia un statut de neutralitate al țării, potrivit Ria Novosti.

În august, liderul de la Kremlin a refuzat să clarifice ce planuri are după terminarea mandatului de președinte. ”E prea devreme să vorbim de 2024. Suntem în 2019”,  a menționat Putin. Bloomberg a scris în luna iulie că după 2024, când i se încheie mandatul, Vladimir Putin ar putea să rămână la putere în Rusia în calitate de premier cu puteri sporite.