Una dintre cele mai importante prevederi din noul text de lege, semnalată și de șeful statului într-o solicitare de reexaminare a acestei legi adresată parlamentului, se referă la posibilitatea magistraților de a se pensiona anticipat, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime, față de 25 minimum cât este prevăzut acum. 

– Magistrații (vezi categoriile mai jos, în textul complet al articolului din lege) se pot pensiona, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime. Cuantumul pensiei este 80% din salariul BRUT din ultima lună de activitate din care se scade câte 1% pentru fiecare an până la vechimea de 25 de ani (deci 75% pentru 20 de ani vechime). 
– Pensionările anticipate trebuie privite la pachet cu creșterea duratei studiilor și stagiaturii, precum și cu creșterea vechimii necesare pentru promovare, prevăzute în noua formă a legii

– Este una dintre prevederile criticate de Comisia de la Veneția în raportul preliminar pe legile justiției din luna iulie. Comisia recomandă autorităților „Să renunțe la schema de pensionare anticipată dacă nu pot să asigure că aceasta nu va avea un impact negativ asupra funcționării sistemului”

Cristi Dănileț, judecător la Tribunalul Cluj, fost membru CSM:
„Noi nu am avut niciodată limita de 60 ani, noi ne-am pensionat întotdeauna după vechime, care a fost 25 de ani. Ce aduce nou este pensionarea anticipată, pentru cei care au (cel puțin) 20 de ani vechime. Asta înseamnă de exemplu că indivizi din generația mea, care au 42-43 de ani etate, se vor putea pensiona de la momentul intrării în vigoare a legii daca au 20 de ani vechime. 
Nu este așa mare tragedie. Acum, problema este că pensia este mai mare decât salariul nostrul și probabil mulți vor fi tentați să plece (pensia se calculeaza ca 75-80% din valoarea brută a indemnizației din ultima lună, ceea ce este mai mult decât salariul net – n.r.). Or, noi avem deja 1000 de oameni lipsă în sistem, din 9000 pe schemă. Noi ceilalți munci și pentru cei o mie lipsă. 
Oricum se vor pensiona cei care au 25 de ani (vechime) pentru că au dreptul să plece, și probabil o parte însemnată dintre cei care au 20 de ani vor fi de asemenea tentați să plece, în condițiile în care stai acasă în condiții mai favorabile. Stai acasă, primești mai mulți bani decât dacă lucrezi. Ceea ce înseamnă că cei care vor rămâne vor avea mai mult de muncă. 

 

Acum, ca să înțeleagă oamenii. Se pensionează cei în vârstă, care sunt la instanțele mari. Cei noi nu vor putea intra, doi ani sunt blocați, iar cei de la mijloc nu pot urca pentru că nu pot promova pentru că s-au mărit tranșele de vechime pentru promovare. Ceea ce înseamnă un blocaj în toată țara. Undeva într-un an de zile, toată justiția va fi paralizată. 

Astfel încât, dosarele mai grele care sunt la curți de apel și tribunale nu vor avea cine să le judece. Iar cei care rămân în sistem, eu să spunem că mai rămân în sistem, vom avea o încărcătură dublă sau chiar triplă. 

SURSA: hotnews.ro