Avocatul Poporului a făcut anunțul respectiv după ce au apărut mai multe reclamații conform cărora pacienţilor li se solicită teste pentru coronavirus la internarea pentru alte afecţiuni.

Acest lucru este considerat „nu doar un abuz, dar şi un pericol de izbucnire a unor noi focare, în condiţiile în care nu toţi îşi permit costurile testării pe cont propriu”, potrivit celor spuse de Avocatul Poporului.

Rezolvarea urgenţelor medicale

„Considerând că rezolvarea urgenţelor medicale, cât şi internările programate sunt de maximă importanţă pentru respectarea dreptului la sănătate al oamenilor, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a întreprins demersuri la Ministerul Sănătăţii”, a transmis instituţia.

„Potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 828/2020 cu modificările şi completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor şi, în funcţie de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistenţa medicală necesară pentru afecţiunea/afecţiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test”.

„Pacienţii care în urma triajului nu au motiv să fie consideraţi cazuri suspecte pentru infecţia cu SARS-CoV-2 vor fi internaţi în secţiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între pacienţi”, a adăugat Avocatul Poporului.

Ce se întâmplă cu pacienții suspecți

„Pacienţii suspecţi vor fi internaţi în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testaţi prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, testări decontate unităţilor sanitare prin Programul Naţional de Boli Transmisibile Prioritare”, a spus Avocatul Poporului.

„Persoanele care reprezintă urgenţe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiţionate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil şi de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situaţia în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanţei judecătoreşti”, a conchis aceasta.