Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat pe pagina sa de socializare o veste foarte bună referitoare la sistemul românesc de sănătate: este vorba despre cel de-al 8-lea transplant de plămâni realizat în România.

Operaţia a fost realizată într-un spital de stat din Bucureşti, administrat de Primăria Capitalei: a ţinut să puncteze primarul general. Este vorba despre Spitalul “Sfânta Maria”, condus de prof. dr. Narcis Copcă. Echipa medicală a fost condusă de reputatul chirurg Igor Tudorache, care operează la o clinică din Hanovra, şi de Narcis Copcă. Plămânii au fost prelevaţi de la un tânăr de 15 ani, a cărui familie a fost de acord cu prelevarea organelor după moartea acestuia, iar cel care i-a primit a fost un pacient aflat pe lista de aşteptare.

“Sunt mândră de voi! Aşa cum sunt mândră de toţi angajaţii celor 19 spitale administrate de Primăria Capitalei”, a mai adăugat Gabriela Firea în mesajul său.

Performanţă la Spitalul “Sfânta Maria” din Capitală

“#Performanta #VietiSalvate #TotulPentruOameni

Veste extraordinara pentru sistemul romanesc de sanatate!

S-a realizat cel de-al 8-lea transplant de plamani, intr-un spital de stat din Bucuresti, administrat de Primaria Capitalei : Sfanta Maria, condus de prof dr Narcis Copca, pe care l-am sustinut din prima zi de mandat, atat cu un buget corespunzator performantei acestui spital, cat si moral, cand unii indivizi care fac afaceri grele pe seama bolnavilor care au nevoie de transplant, il jigneau si plateau campanii negative impotriva sa.

Asadar, echipa medicală de la Spitalul Clinic Sf. Maria, condusa de prof dr Igor Tudorache – un reputat chirurg roman, apreciat in intreaga Europa, si care opereaza la o clinica de prestigiu din Hanovra si prof dr Narcis Copca – managerul spitalului, a realizat un nou transplant de plămîni, unui pacient, aflat pe lista de așteptare.

Plămânii au fost prelevați de la un tânăr de 15 ani, decedat, ai cărui părinți au fost de acord cu donarea organelor care vor salva acum alte vieți. Evoluția medicală a pacientului care a beneficiat de transplantul pulmonar, la Spitalul Sf. Maria este foarte bună. Conform procedurilor, în primele săptămâni după intervenție, el va rămâne internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, urmând să fie transferat ulterior pe secție.

Este al 8-lea transplant pulmonar realizat într-un an și nouă luni.

Echipa excepțională de medici de la Spitalul Sf. Maria va continua să realizeze cu succes asemenea operații rare sau deosebite care, în străinătate, se fac doar în centre medicale cu extrem de multă experiență si pe sume foarte mari, decontate partial de statul roman.

Felicit intreaga echipa medicala de la Spitalul Sfanta Maria, de la manager, pana la sefi de sectie, medici, asistente, personal auxiliar! Sunt mandra de voi! Asa cum sunt mandra de toti angajatii celor 19 spitale administrate de Primaria Capitalei.

Mult succes! Aveti in continuare sustinerea mea totala!”