‘Efectiv există o percheziţie la sediu din această dimineaţă’, a declarat a declarat o purtătoare de cuvânt a grupului, al cărui sediu se află la Plaisir, la vest de Paris. O altă percheziţie la sediul Ikea a avut deja loc marţi, a mai precizat filiala din Franţa a companiei suedeze, fără alte detalii.

Ikea France se află de la începutul lui 2012 în centrul unei anchete, fiind suspectată de spionarea ilegală a salariaţilor şi clienţilor. Aceste investigaţii au generat deja zeci de inculpări, precum cea a lui Jean-Francois Paris, responsabil, din 1998 şi până în 2012, al Departamentului de gestionare a riscului, şi a fostei sale adjuncte.

‘De la începutul anchetei (…) Ikea France cooperează cu autorităţile poliţieneşti şi judiciare. Afirmaţiile privind nerespectarea vieţii private sunt luate foarte în serios şi Ikea a făcut totul pentru ca practicile contrare valorilor sale să nu mai poată fi reproduse pe viitor’, a subliniat compania, întru-un comunicat transmis joi.

Mai multe alte percheziţii au fost făcute în magazinele Ikea din Franţa. Această serie de investigaţii intervine după dezvăluirile apărute în publicaţia Canard Enchaine, în luna februarie 2012, potrivit cărora filiala franceză a companiei suedeze este bănuită că şi-a spionat salariaţii şi clienţii procurând informaţii asupra antecedentelor lor judiciare, poliţieneşti sau a conturilor bancare.

Două sindicate ale salariaţilor au depus de atunci mai multe plângeri, determinând parchetul din Versailles să deschidă o anchetă judiciară în luna aprilie 2012.

SURSA: Agerpres