Mai exact, este vorba despre doi cetățeni români, care se află pe aceleaști liste de zboruri cu cetățeanul olandez.

Trebuie precizat faptul că acesta a fost de patru ori în România, conform datelor de zbor.

Una dintre persoane este o femeie măscută în 1957, iar cealaltă este un bărbat născut în 1982. Bărbatul ar fi venit și ar fi plecat odată cu olandezul.

Șeful Poliției Române a precizat că suspectul avea antecedente, în Olanda, pentru agresiune sexuală, violență, viol și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Între timp, Parchetul General a preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița dosarul fetiței răpite şi ucise la Gura Şuţii.

Fetița de 11 ani a fost găsită moartă la marginea unei păduri din Dâmbovița. Micuța a dispărut vineri când se întoarcea de la școală și a fost găsită după 48 de ore, cu urme de violență pe corp.