‘PDL vine cu o soluţie pe termen lung la o problemă acută din Educaţie şi nu numai. Cifrele vorbesc de la sine: 80% din absolvenţii de studii universitare nu lucrează în domeniile pentru care s-au pregătit. În acelaşi timp, România nu răspunde la calificările de care este nevoie pe piaţa românească şi pe piaţa internaţională a forţei de muncă. PDL propune un proiect de lege prin care investitorii sunt stimulaţi să finanţeze, pe de o parte, burse în învăţământul profesional şi universitar, iar pe de altă parte, proiecte universitare şi de cercetare. În felul acesta asigurăm o compatibilizare, o punere cap la cap a sistemului de educaţie cu piaţa muncii’, a susţinut Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Vicepreşedintele PDL a explicat că, pentru legiferarea acestei propuneri, este nevoie de modificarea Codului Fiscal, domeniu în care a colaborat pentru proiectul de lege cu fostul ministru de Finanţe al PDL Gheorghe Ialomiţianu.
‘Întreprinzătorii care doresc să-şi formeze forţă de muncă compatibilă, forţă de muncă calificată, primesc deduceri din impozitul pe profit pentru bursele şi proiectele finanţate. (…) În felul acesta, statul câştigă. Pierde, pe de o parte, plata unui ajutor de şomaj şi câştigă treptat angajatori, forţă de muncă plătitoare de taxe şi impozite la stat. Împreună cu domnul deputat Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, am gândit acest proiect tocmai pentru a pune cap la cap o problemă din Educaţie cu o soluţie din Finanţe. În felul acesta şi rezultatul este unul palpabil, este unul măsurabil şi este unul sustenabil, pentru că e foarte important când vii cu un proiect legislativ să ai susţinere financiară’, a mai spus deputatul PDL.
Raluca Turcan şi-a exprimat speranţa că proiectul va fi adoptat în Parlament şi a criticat în context faptul că alte proiecte în domeniul educaţiei ale PDL – ‘After School’ şi ‘Masă în şcoală’ – au fost, deocamdată, respinse prin avize negative în cadrul dezbaterii parlamentare.
Gheorghe Ialomiţianu a explicat la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că proiectul de lege al cărui coiniţiator este poate fi privit şi ca ‘o măsură de stimulare a economiei’.
‘În Codul fiscal avem o facilitate fiscală, şi anume profitul reinvestit în cercetare va fi scutit de la impozitare în proporţie de 50%. Ca să putem face operabilă această facilitate, pentru că nu multe firme pot să-şi înfiinţeze centre de cercetare, universităţile, institutele de cercetare vor încheia contracte cu firmele şi atunci firmele beneficiază de această facilitate pentru contractele încheiate. Sunt foarte multe cadre universitare care vor să lucreze în cercetare, mai au nevoie şi pentru promovare profesională. Şi atunci avem trei avantaje: întreprinderile beneficiază de rezultatele cercetării, universităţile beneficiază de venituri, iar cei care lucrează la aceste contracte beneficiază şi de nişte venituri suplimentare şi îşi îndeplinesc şi obligaţiile privind promovarea’, a explicat Ialomiţianu.
Deputatul PDL a afirmat că, în cazul burselor date de firme, domeniul de studiu va trebui să fie acelaşi cu obiectul de activitate al societăţii respective.
‘Încheie contracte cu firmele, beneficiază de burse, dar cheltuielile cu bursele sunt cheltuieli deductibile. Există obligaţia ca meseria sau profesia susţinută prin bursă să fie legată de obiectul de activitate al firmei. (…) În cadrul bugetului Ministerului Muncii sunt sume prevăzute pentru a stimula angajarea. Eu cred că măsura pe care o propunem este mai bună, să asigurăm stimulente fiscale, decât să-i obligăm pe întreprinzători să depună nişte dosare pe la Ministerul Muncii’, a adăugat Ialomiţianu.
Cei doi deputaţi PDL au precizat că proiectul de lege va fi depus în Parlament în cursul zilei de miercuri şi că este susţinut prin semnături de parlamentari din ‘toate partidele’.
Sursa: Agerpres