„Am avut astăzi o întâlnire programată cu arhidiaconul Vasile Demciuc, personalitate cunoscută la nivel local, în Suceava, dar şi naţional, prin implicarea sa în viaţa Bisericii, cea culturală, dar şi academică.

Discuţiile au avut ca subiect central un parteneriat pentru sprijinirea demersurilor privind protejarea patrimoniului bisericilor din judeţul Suceava”, a scris miercuri pe Facebook ministrul Culturii.

Despre patrimoiul bisericilor

Gheorghiu consideră că „atunci când vorbim despre patrimoniul bisericilor, vorbim despre o cultură dezvoltată în jurul acestora, de principii morale şi corecte”.

„De altfel, fiecare segment al patrimoniului cultural din România reprezintă un ambasador al trecutului, dar şi al prezentului şi ne deschide porţile către turismul intern şi internaţional.

Acesta poate fi un factor de dezvoltare în zonă, mai ales că Biserica şi arta religioasă din regiunea de N-E a României reprezintă adevărate repere culturale care atrag vizitatori din întreaga lume.

Clădirile de patrimoniu nu înseamnă doar cultură, ci adevărate valori ce necesită respect, implicare şi acţiuni de conservare, prin care ne arătăm respectul faţă de istorie şi credinţă”, a mai scris ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Ce spune despre închiderea teatrelor

Bogdan Gheorghiu a spus la RFI că legea a fost aplicată ad literam, iar instituțiile de spectacol nu au înregistrat vreun focar COVID-19 în ultimele două săptămâni.

Dacă mă întrebați pe mine, eu zic că nu sectorul cultural a contribuit la înrăutățirea acestor cifre, din punct de vedere epidemiologic, pentru că publicul nostru este unul extrem de respectuos cu aceste norme, este un public educat și responsabil.

Mai mult de atât, din datele pe care le avem de la managerii noștri, deși sălile au permisiunea de a fi ocupate până la 50%, ele funcționează în general cu o capacitate de 30% grad de ocupare, pentru că în momentul ăsta, cam asta este cererea, oamenii fiind destul de reticenți, unii dintre ei.

Așadar, sectorul cultural a fost, din punctul meu de vedere, o victimă colaterală, instituțiile de spectacol neînregistrând nici un focar în ultimele 14 zile, a spus ministrul Culturii.