Lucrările ar urma să fie făcute în baza unui acord cadru încheiat pentru doi ani, potrivit documentației de atribuire a contractului. Cert este că banii din visteria Administrației conduse de Alina Roman se vor duce pe lucrări de instalare de sisteme de iluminare și de semnalizare.
Anunțul a fost lansat pe site-ul public de licitații, numai că documentele pe baza cărora firmele ar putea să se prezinte la licitație nu pot fi acesate, acestea fiind parolate. Cert este că acordul cadru va avea lo valoare minimă de 2,573,929 de lei fără TVA și de maximum 20,591,437.00 de lei, scrie evz.ro.

Pasajele rutiere înghit anual milioane de euro

Primăria „păstorită” de Sorin Oprescu a cheltuit în ultimii doi ani, 5,2 milioane de euro pentru întreţinerea pasajelor abia reabilitate. La un simplu calcul, se poate constat că nu mai puţin de 7.000 de euro pe zi a alocat Administrația Străzilor  pentru întreţinerea a patru pasaje rutiere proaspăt reabilitate: Victoriei, Unirii, Obor şi Mărăşeşti.
Investiţia totală de 5,2 milioane de euro- considerată „exorbitantă” de specialişti în construcţii consultaţi de EVZ – a fost motivată în 2010 de șefa Administraţiei Străzilor, Alina Roman, prin faptul că pasajele – şi aşa „agresate de poluare” – sunt avariate frecvent de şoferi neatenţi, care, din noiembrie şi până acum, au distrus deja de 19 ori o parte din plăcile de granit cu care au fost placaţi pereţii construcţiilor.

Mai multe detalii pe evz.ro