În ultimii ani, crizele prin care a trecut industria ceasurilor au forțat multe mărci celebre să intre sub umbrela unor mari grupuri cu resurse financiare îndestulătoare. Un caz ar fi marca Harry Winston care a intrat în grupul Swatch. Un altul, achiziția Ulysse Nardin de către Kering. Și exemplele pot continua. Dacă sunteți curioși cine încasează banii pentru ceasul pe care îl purtați la mână sau pentru cel pe care vă pregătiți să îl achiziționați, iată mai jos o enumerare a marilor grupuri din industria producătoare de ceasuri.

 

Swatch Group (Elveția)

Deține mărcile Breguet, Blancpain, Glashütte Original, Harry Winston, Jaquet Droz, Omega, Léon Hatot, Longines, Rado, Union Glashütte, Tissot, Calvin Klein, Balmain, Certina, Mido, Hamilton, Swatch și Flik Flak. Totodată, din grup mai fac parte companii precum ETA, Nivarox-Far, Manufacture Ruedin sau Swiss Timing.
Cu baza la Biel, în Elveția, grupul Swatch este unul dintre cele mai mari din industrie. Anul trecut acesta a raportat vânzări de 7,55 miliarde de franci elvețieni (6,93 mld. euro). Din totalul veniturilor, nu mai puțin de 7,30 de miliarde (6,70 mld. euro) au provenit din ceasuri și bijuterii.  Dintre mărcile deținute, cea mai pretențioasă – a se citi scumpă – este Breguet, iar cea care aduce cei mai mulți bani grupului, Omega.

Compagnie Financière Richemont (Elveția)

Grupul Richemont deține mărcile Vacheron Constantin, A. Lange & Söhne, Jaeger-LeCoultre, Roger Dubuis, Piaget, IWC Schaffhausen, Officine Panerai, Ralph Lauren (joint venture), Baume & Mercier, Cartier, Van Cleef & Arpels, Montblanc și Dunhill.
Compagnie Financière Richemont SA este un jucător major pe piața ceasurilor și a altor produse de lux având ]n portofoliu nu mai puțin de 20 de astfel de mărci, dintre care 13 au ca obiect de activitate producția și comercializarea de ceasuri. Vânzările anuale sunt chiar mai mari decât cele ale rivalilor de la Swatch, 10,64 miliarde de franci (9,77 mld. euro) , însă partea care revine industriei ceasurilor este de doar 2,87 miliarde (2,63 mld. euro). 

 

LVMH Group (Franța)

Louis Vuitton Moët Hennessy SA este liderul mondial al industriei luxului cu venituri care au atins anul trecut 37,6 miliarde de euro și un profit net de 4.36 mld. euro. Ceasurile și bijuteriile mărcilor deținute – TAG Heuer, Bulgari, Hublot, Zenith, Dior, Fred, Chaumet și Louis Vuitton – ocupă doar 3,46 miliarde de euro, restul provenind din băuturi alcoolice, modă, parfumuri, cosmetice și retail. Jucător major în industria ceasurilor, LVMH are o mină de aur în marca TAG Heuer, iar cea mai recentă achiziție importantă din această zonă – în 2012 – poartă numele Bulgari.

Kering Group (Franța)

Având ca principale activități moda și retailul, grupul francez Kering, cu baza la Paris, și-a construit în ultimii ani un adevărat imperiu în industria ceasurilor. În 2012 a achiziționat un grup elvețian denumit Sowind pentru a putea utiliza mecanismele produse de acesta, dar și pentru că printre mărcile lui se aflau Girard-Perregaux și Jean Richard. Acum, între mărcile grupului Kering se află chiar și Ulysse Nardin, iar mecanismele produse de Sowind sunt parte integrantă a pieselor diviziei de ceasuri Gucci. De altfel aceasta din urmă aduce cei mai mulți bani în vistieria grupului care, anul trecut, a avut venituri de 12,4 miliarde de euro. Alături de mărcile Ulysse Nardin, Girard-Perregaux, JeanRichard, Gucci, grupul Kering deține și brandurile Boucheron, Qeelin și Bottega Veneta.

 

Micile grupuri mari din industria ceasurilor

Pe lângă giganții menționați mai sus, jucători importanți care dețin nume importante din industria ceasurilor sunt japonezii de la Seiko Group (Seiko, Grand Seiko, Credor, Pulsar, Lorus, Alba, Orient) și Citizen (Citizen, Campanola, Q&Q, Arnold & Son, Bulova, Bulova Accutron II, Bulova AccuSwiss, Wittnauer, Caravelle New York, Bulova Clocks, Frank Lloyd Wright, Harley-Davidson, Frédérique Constant, Alpina, Ateliers de Monaco), americanii de la Fossil – care produc ceasuri sub mărcile Fossil, Relic, Michele, Zodiac, Skagen, dar utilizează sub licență și numele Adidas, Burberry, Diesel, DKNY, Michael Kors, Tory Burch, Marc Jacobs, Emporio Armani, Emporio Armani Swiss Made, Armani Exchange sau Karl Lagerfeld – și Movado Group (Ebel, Concord, Movado, ESQ by Movado, Coach, Hugo Boss, Juicy Couture, Tommy Hilfiger, Lacoste, Scuderia Ferrari).
Desigur, din enumerarea de mai sus lipsesc mărci cunoscute precum Rolex, care este deținut de fundația Hans Wilsdorf, sau Timex, Nautica, Guess aflate în protofoliul Timex Group, însă industria include atât de multe mărci încât până și unii dintre membri săi se întreabă, uneori, cine și ce mai deține. Mai ales de când a apărut moda ceasurilor „fashion”, adică acele piese care ascund, sub branduri celebre din lumea modei, calibre mai mult sau mai puțin „de marcă”.