Papa este unul dintre cele mai bine păzite personalități ale lumii. Tradiția multiseculară a instituției papale, tensiunile religioase mereu în creștere, dar și multiplele tentative de asasinat impun un astfel de comportament. Papa nu merge nicăieri fără agenți de pază, fără un convoi de mașini, fără garda sa proprie (garda elvețiană, echipată și acum, în aparițiile oficiale, ca acum sute de ani) și, mai ales, fără celebrul Papamobil. Ei bine, automobilul Papei este marca Dacia, iar la București se va plimba cu o variantă specială a acesteia(foto), construită și echipată în colaborare cu Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Potrivit SPP, papamobilul a fost văzut şi agreat de către Suveranul Pontif.

„Papamobilul românesc a fost conceput ca urmare a unei analize minuţioase a prezenţei Papei Francisc în alte ţări, care, conform tradiţiei, au oferit şi pus la dispoziţia Suveranului Pontif pentru deplasare maşini de producţie autohtonă. Momentul utilizării papamobilului românesc nu poate fi făcut public deocamdată”, au transmis cei de la SPP.
Echipa SPP a fost primită în aprilie la Vatican. Papa Francisc şi-a manifestat încrederea în profesionalismul şi dăruirea ofiţerilor de protecţie români, pe care i-a binecuvântat.
Din echipa de protecţie din România a Suveranului Pontif fac parte, pe lângă ofiţerii SPP, şi doi ofiţeri din Garda Vaticanului, unul dintre ei fiind aghiotantul personal.

Măsuri de protecție unice

Vizita Papei este pregătită, la nivel de servicii serviciale, în conformitate cu regulile care se aplică la cel mai înalt nivel de siguranță, cum ar fi vizita președintelui SUA, de exemplu. Pe lângă măsurile clasice care vizează verificarea traseului, utilizarea unei coloane ample de mașini care să îl protejeze pe Papa și a unui număr impresionant de agenți la vedere sau sub acoperire, se iau și măsuri speciale împotriva unui posibil atac cu bombă. Nu doar că cei care vin să îl vadă pe Papa nu vor avea voie cu valize sau sacoși, dar s-a trecut, de exemplu, la ridicarea tuturor recipientelor în care cineva ar putea monta o bombă, pe traseu. Printre ele coșurile de gunoi.

Pregătirea echipelor de protecţie a Papei Francisc a început „cu suficient timp” înainte de vizită. Echipa SPP a desfăşurat o misiune comună la Roma cu echipa de protecţie a Vaticanului.

Programul vizitei la București. Primit cu brațele deschise, peste tot. Slujbă în limba română
Suveranul Pontif va avea parte, în România, de o primire specială. Nu doar că țara noastră are peste 1,5 milioane de catolici și greco catolici(ortodoxi care au ales să treacă sub suveranitatea papală) , dar există un consens în ceea ce privește primirea sa atât la nivel politic cât și la nivelul clerului.
Astfel, Papa se va întâlni cu capul Bisericii Ortodoxe Române (Patrarhul Daniel) îl cel mai sfâtn loc al Ortodoxiei românești, Catedrala Mântuirii Neamului și va fi însoțit de Patrarh pe toată durata vizitei sale în București. De altfel, Papa va rosti o slujbă, în limba română.
Prin comparație, Biserica Ortodoxă Bulgară nu doar că a refuzat comunicarea cu Papa, dar l-a comparat, voalat, cu Diavolul.

La ora 11,30, Papa Francisc va ajunge la Bucureşti şi va fi întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de preşedintele Klaus Iohannis.

Ceremonia oficială de primire de la Palatul Cotroceni este prevăzută pentru ora 12,05. Cei doi înalţi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de o întâlnire cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, cu alte autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai corpului diplomatic. Cu această ocazie, în prezenţa a aproximativ 400 de invitaţi, şeful statului şi Papa Francisc vor susţine discursuri.
În cursul după-amiezii, de la ora 15,45, Suveranul Pontif va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Palatul Patriarhiei, după care Sanctitatea Sa se va întâlni, de la ora 16,15, cu Sinodul Permanent al BOR.
Papa Francisc va merge apoi, la ora 17,00, la Catedrala Naţională, programul vizitei cuprinzând rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în limba română, urmată de cântări pascale ortodoxe. Potrivit Patriarhiei Române, „programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte şi consecutive, conform hotărârii Sfântului Sinod şi practicii din diaspora română când se foloseşte acelaşi lăcaş de cult”.
La ieşirea din Catedrală, Patriarhul Daniel şi Papa Francisc vor saluta credincioşii prezenţi cu salutul pascal „Hristos a înviat!”.
De la ora 18,10, Suveranul Pontif va participa la Sfânta Liturghie de la Catedrala catolică „Sfântul Iosif”, unde va rosti o omilie. Sfânta Liturghie de la Catedrala „Sfântul Iosif”, la care reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice şi Greco-Catolice au estimat participarea a peste 25.000 de credincioşi, va dura o oră şi 20 de minute.

Cine este Papa Francisc

Cel de-al 266-lea Papă s-a numit Jorge Mario Bergoglio, înainte de a ajunge Suveran Pontif s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarul din Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.[7]
La conclavul din 2005 Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă – care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal – zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea.[8] Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115. Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115.
Papa Francisc vorbește cursiv pe lângă spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana – limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie.[29][30] Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din liga întâi.
La 24 noiembrie 2017, Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Mesajul Papei

Dragi fraţi şi surori din România, mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate şi le mulţumesc preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi”, a fost mesajul Suveranului Pontif, transmis cu doar câteva zile înainte de sosirea în România.