Ca urmare a efectelor pandemiei care a afectat puternic companiile din întreaga lume, dividendele plătite de aceste companii au scăzut cu 22% în trimestrul al doilea al anului în curs, arată un studiu realizat de firma de gestionare a activelor Janus Henderson. Un declin mai accentuat a fost înregistrat la nivelul companiilor din Europa, transmite AFP.

Potrivit studiului Janus Henderson, dividendele totale plătite de companii în trimestrul II au scăzut cu 108,1 miliarde de dolari până la 382,2 miliarde de dolari, acesta fiind cel mai slab trimestru aprilie-iunie după 2012.

Un sfert dintre companiile care erau aşteptate să plătească dividende în al doilea trimestru şi-au redus plăţile, iar o jumătate dintre companiile din acest grup pur şi simplu au anulat complet plata dividendelor, subliniază cei de la Janus Henderson Investors.

„2020 este pe cale să devină cel mai prost an de după criza financiară mondială”, arată Janus Henderson, care nu a cunoscut o astfel de degringoladă de la lansarea raportului său, în anul 2009.

În ce ţări şi în ce domenii impactul pandemiei a fost mai puţin sever?

Pe fondul restricţiilor de călătorie şi izolărilor care au afectat mari părţi ale globului în al doilea trimestru al anului, dividendele au scăzut în toate regiunile în această perioadă, cu excepţia Americii de Nord, şi aici factorul decisiv fiind rezistenţa companiilor canadiene.

Scăderea dividendelor a afectat cel mai mult Europa şi Marea Britanie, unde plăţile s-au redus cu 45%, respectiv 54%. În schimb, companiile din Canada, Elveţia şi Japonia au redus cel mai puţin dividendele plătite.

Evident, sectoarele cele mai afectate de criză sunt şi cele care au tăiat cel mai mult dividendelor, în special cel al financiar şi cel al consumului ciclic. Pe de altă parte, companiile din sănătate şi comunicaţii au reuşit să îşi menţină dividendele.

Pe ansamblul anului 2020, Janus Henderson se aşteaptă la o scădere de 17% până la 23% a dividendelor mondiale, care ar urma să reprezinte totuşi o sumă cuprinsă între 1.100 şi 1.180 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Janus Henderson analizează, începând din 2009, dividendele plătite de 1.200 cele mai mari companii ale lumii după capitalizarea bursieră.