Anunțul a fost făcut luni, de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

„În contextul pandemiei COVID -19 şi având în vedere măsurile adoptate de autorităţi pentru a veni în sprijinul contribuabilior, primul termen de plată a impozitelor pe clădiri aferent acestui an s-a prorogat de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. ANEVAR informează că, drept consecinţă, şi rapoartele de evaluare se pot depune la administraţiile locale până la data de 30 iunie 2020″, se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor ANEVAR, Baza de Informaţii Fiscale (BIF) este disponibilă înregistrării rapoartelor de evaluare pe toată această perioadă.

ANEVAR are drept scop organizarea, coordonarea şi autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România, reprezentarea şi protejarea intereselor profesionale ale membrilor săi, asigurarea exercitării independente a profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale şi a unui înalt nivel de calificare profesională, precum şi promovarea standardelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizaţi.

ANEVAR reprezintă aproximativ 4.100 de membri titulari persoane fizice şi peste 540 de companii care deţin calitatea de membri corporativi.