O delegatie din Pakistan, formată din oficiali civili şi militari, vin în februarie la fabrica Roman Braşov pentru a negocia o comandă de 500 de camioane, fiecare la un preţ de circa 200.000 de euro, care ar acoperi producţia pe următorii ani. Două camioane civile, 6×6, dar şi cu aplicaţii militare(tractare, transport trupe), pe care fabrica braoveană le-a trimis în ţara asiatică au trecut toate teste la care a fost supus, deşert, stânci, condiţii meteo extreme, astfel încât statul Pakistan este convins că acesta este produs care le trebuie, spune directorul Roman, Carol Rugacs. “Acum 10 zile m-au sunat, s-au decis şi vin să discutăm condiţiile contractuale. Nu au negociat şi cu un alt producător, doar noi suntem în cărţi”, arată Rugacs. În acest condiţii, mega-contractul de 100 de milioane de euro are şanse mari să fie semnat. Totuşi, nu este ca şi semnat. Aceasta pentru că Roman Braşov are o problemă: este în insolvenţă, din 2014, şi îi este foarte dificil să obţină scrisori de garanţie bancară pentru exporturi. Aceste scrisori sunt esenţiale, dacă o fabrică vrea să obţină un credit furnizor de la client, practic un avans pentru lansarea producţiei. Adică exact ce vrea fabrica braşoveană, pentru că nu dispune de suficienţi bani pentru a lansa producţia, nici măcar pe loturi medii. “Sperăm să găsim înţelegere la Eximbank sau la CEC, instituţii financiare ale statului român. Că tot spun reprezentanţii statului că susţin industria românească. Să vedem cum o susţin”, mai spune Rugacs. Acesta se declară totuşi încrezător că băncile de stat şi oficialii de stat vor găsi o soluţie ca să nu se piardă acest contract.

În luna februarie a acestui an, fabrica braşoveană a încheiat un contract de 12 milioane de euro pentru acelaşi tip de camion cu un client din Taiwan. Camioanele Roman au capacitate de încărcare de 32 până la 40 de tone şi pot fi adaptate, în scopuri civile, la multiple tipuri de transport şi lucrări. Acestea pot fi de tipul basculantă, autotractor sau chiar betonieră.

De asemenea, uzina a livrat, de curând, şi ulltimul camion militar dintr-un contract cu MapN pentru 23 de unităţi. Astfel, 2017 marchează un an de reviriment al Roman, după aproape trei ani în care fabrica aproape că nu a lucrat. 2018 poate fi însă un an de “înflorire” dacă prinde contractul cu Pakistan-ul.

“Invizibili” pentru Armata Română

 

Contractul cu MApN câştigat anul trecut este primul consistent pentru camioane, din partea Armatei Române, după aproape două decenii de „secetă”. Culmea, dacă pentru MapN, camioanele româneşti nu au mai existat, Armata preferând, în 2015, 29 de camioane de la divizia Defence Vehicles a italienilor de la Iveco, la Braşov au apărut americanii. Din 2007 şi până în 2011, câteva sute de camioane militare Roman au fost vândute Departamentului de Stat al SUA pentru teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan. Lipsa de contracte militare cu statul român este o frustrare a directorului Rugacs. Acesta spune că vede cum statul român încheie tot felul de contracte pentru echipamente militare cu producători din alte state, dar cu firme româneşti, mai puţin.

Uzina Roman a fost înfiinţată ca fabrică de armament în 1938, iar din anul 1953, după naţionalizare, a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. Primul astfel de vehicul a fost produs în 1954, iar uzina a început să aibă comenzi tot mai mari. Aşa s-a ajuns ca în 1977 să atingă o producţie record de 33.000 de unităţi pe an. Şi numărul de angajaţi a crescut vertiginos de la un an la altul. Dacă în 1954 fabrica avea 4.400 de salariaţi, în 1978 a ajuns la 26.000. „Steagul Roşu” devenise cea mai mare uzină din Braşov şi un succes peste hotare. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în state precum Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia.

Declinul uzinei a început după anul 1990, iar comenzile au tot scăzut. În 2004, uzina a fost privatizată şi mii de oameni au fost daţi afară. Acum doar 500 de oameni mai lucrează la Roman. Ultimul an cu profit a fost 2009, iar acum compania are datorii de 120 de milioane de lei. Fabrica este în insolvenţă şi reorganizare din 2014. Acţionarul majoritar al fabricii este Asociaţia Pro Roman Braşov, care reuneşte 15 oameni de afaceri locali. Un alt acţionar important este omul de afaceri Ioan Neculaie, care a pierdut controlul asupra societăţii în 2014, în urma unui proces.