Linia de producție și testare a panourilor fotovoltaice este echipată cu cea mai performantă tehnologie de la ora actuală, având o capacitate de producție de 60 MW/an, echipată cu tehnologie “Spire Solar®”, fabricată în SUA.

Astfel, Rominex Industrial livrează o gamă de panouri fotovoltaice de înaltă eficienţă, gama „MST®MirSolarTech”, fabricând centrale fotovoltaice pentru clădiri rezidenţiale, cu puteri instalate între 5 – 15 kW, în variante on-grid şi off-grid, pentru clădiri cu funcțiuni comerciale (consumatori industriali, ferme, unități de cazare), cu puteri instalate între 15- 50 kW, precum și parcuri solare “la cheie”, cu o putere instalată de peste 1 MW.

“Decizia de a investi în industria fotovoltaică a fost adoptată în baza unei analize orientată către segmente neacoperite de ceilalți producători, respectiv piața proiectelor mici și mijlocii. Majoritatea investitorilor urmăresc proiecte mari, cu puteri instalate de peste 1 MW. În ceea ce ne privește, considerăm că am identificat un potențial important de dezvoltare în două sectoare: sectorul rezidențial și cel al întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru a fi competitivi, am investit peste 1,7 milioane EUR într-o linie tehnologică de ultimă generație, produsă și livrată de Spire Solar®, dar și într-o linie de certificare a eficienței panourilor produse, bazată pe un simulator de clasa AAA, astfel încât să putem garanta o calitate superioară a panourilor solare de înaltă eficiență, produse sub marca MST” a declarat Florin Dumitrescu, Vice-Președinte Grup MIR.

Printre serviciile oferite de Rominex Industrial se numără servicii de testare şi determinare a eficienţei modulelor livrate de alţi producători, cu ajutorul unui “Spi-Sun Simulator”, clasa AAA, servicii de management și dezvoltare de proiecte termice.

Rominex Industrial oferă o garanţie de 12 ani pentru panourile produse, durata de viaţă a acestora fiind de 25 ani.

Compania Rominex Industrial a fost înființată în 2009 și încă de la începutul activității sale a furnizat servicii profesioniste prin intermediul personalului calificat, asistență pentru clienți și excelență în afaceri pentru toți partenerii săi.

Grupul de companii MIR reuneşte investiţii în domeniul hotelier şi al restaurantelor, în imobiliare, construcţii civile şi proiecte de energie durabilă.
DATE DE CONTACT:

Rominex Industrial
Timișoara, Calea Aradului, nr. 8, etaj 1
Tel: +40-256-225-346; +40-758-258-273
Fax: +40-256-288-796
e-mail: rominexindustrial@grupmir.ro
mst@grupmir.ro

Grup MIR
Timișoara, Calea Aradului, nr. 8, etaj 1
Tel: +40-256-225-346
Fax: +40-256-288-796
e-mail: office@grupmir.ro