O staţiune balneară, un producător de medicamente, o fabrică de utilaje şi o echipă de fotbal. Ultimele afaceri ale lui Ovidiu Tender au în comun preţurile mici de achiziţie şi oportunităţile de imagine.

Cea mai recentă mişcare a lui Ovidiu Tender este acordul privind preluarea echipei de fotbal Poli Timişoara, pe care finanţatorul Marian Iancu a decis să o abandoneze din cauza deciziei FRF de a o depuncta pe motiv că nu şi-a modificat însemnele. Unul dintre motivele acestei preluări este legat de îmbunătăţirea imaginii publice, şifonată de implicarea sa în scandalurile Rafo şi Carom. Dar pånă la Poli Timişoara, Ovidiu Tender a fost cel puţin la fel de activ în cåteva afaceri cu potenţial de profit. În ultimii ani, a ajuns unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Serbia. În portofoliul său au intrat o fabrică de produse farmaceutice – Fam Farm, una de fermentare a tutunului şi chiar o întreagă staţiune balneară – Balnea Vrujci. Dar controversatul om de afaceri nu se opreşte aici: vrea să cumpere şi o fabrică de utilaj greu (aranjamentul ar putea fi parafat în data de 14 octombrie), însă deocamdată tranzacţia face obiectul negocierilor. Perla afacerilor din Serbia este însă producătorul de echipamente pentru industria telecom Pupin, o companie care derulează afaceri de ordinul zecilor de milioane de euro.

Ce au în comun achiziţiile din Serbia? Preţurile mici şi companiile din industrii cu mare potenţial de creştere. Să cumperi ieftin de la stat şi apoi să vinzi scump este, pånă la urmă, strategia de business care l-a consacrat pe Ovidiu Tender şi l-a propulsat în Top 300 al celor mai bogaţi romåni.

„Motivele care au determinat aceste achiziţii sunt legate de oportunităţile de afaceri foarte mari pe care le-am văzut în special în Serbia. Pentru mine este o repetare a experienţei din Romånia anilor ’90, din punctul de vedere al afacerilor. Investitorii mari, de talie internaţională, nu au încă curajul de a intra pe această piaţă, dar acest lucru este doar o chestiune de timp“, susţine omul de afaceri.

Megacontract cu Petrom

Pe långă extinderea în Serbia, Tender mai poate bifa la capitolul realizări şi furnizarea de echipamente pentru viitoarea centrală electrică pe gaze a Petrom. Compania a anunţat că va demara, în 2009, construirea unei centrale electrice care va produce 860 MW, echivalent cu producţia de energie a unui reactor nuclear. Construcţia unităţii va costa circa 400 de milioane de euro, iar licitaţia pentru proiect a fost cåştigată de General Electric şi Metka, parte a grupului elen Mytilineos (care deţine în Romånia producătorul de zinc şi plumb Sometra Copşa Mică). GE şi Metka vor apela la firma Vulcan, controlată de Ovidiu Tender, pentru producţia de echipamente, potrivit unui comunicat General Electric.

Ultima achiziţie în străinătate a avut loc în această vară, în Slovenia, unde a cumpărat o fabrică, cu scopul de a o integra în Grupul Energetic Tender. „Investiţia în Slovenia a fost motivată de mărirea capacităţii de producţie la Vulcan. Aceasta urmează să furnizeze echipamente şi piese pentru viitoarea centrală realizată de General Electric şi compania elenă Metka pentru Petrom“, explică omul de afaceri. Cum a ajuns tocmai la acea fabrică din Slovenia: a comandat o fabrică de bitum la ei şi i-a plăcut cum au lucrat.

«Varietatea achiziţiilor provine din stadiul incipient în care se află economia Serbiei. Pentru mine este o repetare a experienţei din Romånia anilor ‘90.»
Ovidiu Tender

ENERGIE

Afacerile din domeniul energetic ale lui Tender vizează atåt explorări şi prospecţiuni geologice, geochimice – prin Prospecţiuni SA -, cåt şi echipamente şi instalaţii pentru sectorul energetic, prin Vulcan SA. Prospecţiuni a cåştigat contracte în Iran, în timp ce Vulcan va produce instalaţii pentru centrala de energie electrică a Petrom. Tender deţine o fabrică cu profil similar cu cel al Vulcan în Slovenia şi vrea să achiziţioneze una din Serbia.

CONSTRUCŢII

După proiectul rezidenţial din Spania, are planuri similare în Romånia: un ansamblu rezidenţial şi un imobil de birouri „zgårie-nori“ în Timişoara. Una din companiile cu cele mai mari cifre de afaceri din Grupul Tender este Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara, cu o cifră de afaceri de aproape 26 de milioane de euro în 2007. Pe långă contractele de infrastructură finanţate din bani publici, societatea a mai lucrat şi pentru Metro şi Carrefour.

TRANSPORTURI

În primăvară, Tender a intrat şi pe piaţa companiilor aeronautice low-cost. A achiziţionat, pentru 45 de milioane de dolari, firma Jetran Air, specializată în curse charter. Prin intermediul acesteia, deţine şapte avioane McDonnell Douglas cu o capacitate de 160 de locuri fiecare. Avioanele Jetran sunt fie închiriate în sistem ACMI (avion, echipaj, întreţinere şi asigurare) de către alte companii aeriene, fie zboară în regim charter.