194-46260-oskar3.jpgElectrolux, pentru că la fabrica din Satu Mare s-a produs aragazul cu numărul 5.000.000. Fabrica Electrolux de la Satu Mare produce aparate de gătit pentru cele trei branduri – AEG-Electrolux, Electrolux şi Zanussi -, atât pentru piaţa din România, cât şi pentru ţări europene precum Suedia, Franţa, Austria etc. Această dezvoltare oferă companiei Electrolux România o poziţie puternică în cadrul grupului. Investiţiile firmei pe piaţa locală, în 12 ani de când a preluat fabrica din Satu Mare, au depăşit 36 mil. euro. Anul trecut, veniturile din vânzări s-au redus în Europa în al treilea trimestru şi au crescut în America de Nord, America Latină şi în restul lumii.

194-46261-oskar2.jpgMOL România, pentru că a lansat, împreună cu Fundaţia pentru Parteneriat, cea de-a cincea ediţie a concursului de proiecte pentru programul ,,Spaţii verzi“. În acest an, investiţia MOL România pentru cele două categorii ale programului, „Arii naturale protejate“ şi „Spaţii verzi urbane“ este de 150.000 de euro. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 8.000 de lei, iar în cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim este de 20.000 de lei. În 2009, în derularea celor 59 de proiecte s-au implicat peste 27.000 de persoane şi s-au înfiinţat şi reamenajat 28.455 de metri pătraţi de spaţii verzi urbane.

194-46262-oskar1.jpgFlorin Şerban, pentru că lungmetrajul său de debut, „Eu când vreau să fluier, fluier“, produs de Cătălin şi Daniel Mitulescu, a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin de anul acesta, una dintre cele mai importante competiţii mondiale ale industriei de film, la care niciun regizor român nu a mai fost prezent de 17 ani. Filmul, produs de Strada Film, concurează cu alte 26 de producţii internaţionale, printre care „The Ghost Writer“, al lui Roman Polanski. Compania Strada Film a produs şi scurtmetrajul „O zi bună de plajă“, care a câştigat Ursul de Aur în 2008.