Şoferii care folosesc aplicaţiile de rideharing spun că sunt urmăriți permanent de taximetriști care cheamă imediat poliția. Motivul este legat de faptul că potrivit noii legi a taximetriei, şoferii care au client în maşină trebuie să dovedească că au şi licenţă de transport persoane.

Potrivit jurnaliștilor de la Digi 24, care au realizat un reportaj pe acest subiect, situaţia este de aşa natură încât şi dacă ar vrea, şoferii Uber, Bolt şi Clever nu pot intra în legaliate. Și asta pentru că licenţe taxi nu se mai emit în Bucureşti. Din această cauză, șoferii ies la muncă pe riscul lor.

“Mai mult de 50% s-a redus numărul de clienți de când au apărut ei pe stradă”, a recunoscut un șofer.

Un reporter Digi24 a circulat pe un traseu pe care îl face în mod obișnuit. Preţul cursei: cu 60% mai mult. Iar timpul de aşteptare a maşinii s-a triplat. Şoferul recunoaşte că a ieşit pe propriul risc la muncă și mulți colegi preferă să rămână acasa, de frica amenzilor. De când a intrat în vigoare ordonanţa, şoferul spune că este cu ochii în patru atunci când cineva se urcă în maşină.

Șofer: Te uiţi la om, pe cine iei. Sunt care fac comenzi aiurea, taximetriştii.

Reporter: Şi sună ei la Poliţie?

Șofer: Da! Am avut eu unul aseară, dar l-am dat jos devreme după vreo 200 de metri de mers cu el, m-am prins şi l-am dat jos.

16 șoferi Uber au fost amendați în prima zi pentru că nu aveau licența de tip Taxi. Dar nici nu își pot obține un astfel de act: Legea spune că se pot da maximum patru licențe la 1.000 de locuitori. În București, limita maximă a fost deja atinsă.

Ministrul Trasporturilor, Răzvan Cuc, a susținut că va reveni cu o ordonanță care va reglementa activitatea de ridesharing. Iar până atunci i-a îndeamnat pe șoferi să meargă în instanță.

Cei mai dezamăgiți de această nouă reglementare rămân clienții, care trebuie să plateasca curse mai scumpe și să aștepte mai mult pentru o mașină comandată pe aplicație.

Clientă: “Personal, de fiecare dată când încerc să iau un taxi direct de pe drum sunt respinsă sau mi se spune că te pot duce, dar pentru o sumă mult mai mare decât ar fi necesar”.

Client: “Plec din Centrul Vechi. Dacă e să comand un Uber pe aplicaţie, spune suma, cât e – 20 de lei, restul, aşa. Dacă vine taxiul, spune „50 de lei, boss”.

Amenda pentru cei care sunt prinși fără licență este între 1.000 și 5.000 de lei, plus reținerea plăcuțelor pentru șase luni.