Numărul pornografiei infantile este în creștere

Numărul este în creștere față de anul precedent, când au fost raportate 1.813 cazuri, în 1.182 dintre rapoarte fiind identificat conţinut pornografic infantil.

În 2019, într-o proporție covârșitoare, și anume un procent de 90%, victimele sunt de gen feminin, procent care se menține similar cu cel din anii precedenți.

În ceea ce privește vârsta victimelor, 12% reprezintă rapoarte care înfățișează copii cu vârsta aproximativă de până în cinci ani, 73% dintre rapoarte prezintă copii cu vârsta aproximativă între 6 și 10 ani, 13% victime cu vârsta între 11-15 ani, iar două procente victime cu vârsta peste 16 ani. 35 dintre victimele înfăţişate în materiale aveau vârsta sub un an.

Ce se întâmplă cu materialele indentificate

Materialele identificate sunt trimise de specialiștii Salvați Copiii către Inspectoratul General al Poliției Române, unde sunt investigate, urmărind eliminarea conținutului de pe internet, dar și identificarea și asistența oferită victimei, precum și anchetarea agresorilor. În funcție de fapta lor, fie ea producere, deținere, achiziționare, stocare, expunere, promovare sau distribuire, agresorii riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, aceasta putând crește în funcție de forma agravantă.

“Această formă de abuz în mediul online este una insidioasă, cu efecte psiho-emoționale pe termen lung. Oamenii înțeleg pericolul pe care acest tip de conținut îl reprezintă și sunt dispuși să ne sprijine pentru identificarea și eliminarea sa din mediul online. Vom continua să colaborăm cu autorităţile pentru a reduce fenomenul imaginilor cu abuz sexual asupra copiilor și pentru sprijinirea tuturor copiilor care sunt victimele oricărui tip de agresiune pe internet.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.

Literatura de specialitate disponibilă arată că existența și diseminarea materialelor cu caracter pornografic infantil în spațiul online duc la revictimizare, având efecte negative suplimentare asupra copiilor prezenți în imagini.

Ce spun cercetările

Cercetările vorbesc despre sentimente crescute de anxietate, rușine și neputință, cât și despre traume psihologice care merg dincolo de diagnosticul tradițional de tulburare de stres post-traumatică, anxietate și depresie, observate la victimele formelor tradiționale de abuz.

Mai mult, proliferarea acestui tip de conținut crește riscul de expunere a altor copii la materiale dăunătoare dezvoltării lor emoționale.

Raportul privind cazuistica liniei esc_ABUZ a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă intitulată „Provocări în utilizarea Internetului: Proliferarea conținutului pornografic infantil”, la care au luat parte reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Consiliului Europei, Ambasadei Statelor Unite în România, International Justice Mission şi ai Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor.

„Acest eveniment este un bun prilej de a contribui la consolidarea cooperării dintre structurile de aplicare a legii și reprezentanții societăților civile, în speță Organizația Salvaţi Copiii, într-un domeniu atât de important. Poliţia Română, prin Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, doreşte să fie un partener activ al instituţiilor de aplicare a legii interne şi internaţionale, precum şi al organizaţiilor şi instituţiilor naționale, europene şi internaţionale angajate în lupta împotriva abuzurilor la care sunt supuși minorii în mediul on-line, derulând proiecte şi operaţiuni comune.”, a declarat Elena Savu, Șef al Biroului de Investigare a Infracțiunilor de Pornografie Infantilă prin Sisteme Informatice, Inspectoratul General al Poliției Române.

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net (Safer Internet) din anul 2019. Astfel, în cursul anului precedent, activităţile educaţionale au constat în sesiuni de informare, concursuri şcolare şi acţiuni comunitare care au implicat peste 87.000 de copii și 17.000 de părinți la nivel național, fiind desfăşurate cu sprijinul a 1.000 de voluntari, cadre didactice, formatori și specialişti.

Cum vrea Organizația să combată fenomenul

Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, Organizația Salvaţi Copiii derulează proiectul Ora de Net (Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare esc_ABUZ (www.oradenet.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul ilegal. Punctul de raportare operat de Salvați Copiii face parte din rețeaua globală INHOPE și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea abuzului și exploatării sexuale a copiilor prin mijloace informatice, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţile competente.