Guvernul a aprobat în ultima şedinţă Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă, se arată în OUG.

Data alegerilor se stabileşte conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Interne, cu avizul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Prelungirea mandatelor, nu mai târziu de 31 decembrie 2020

Mandatele autorităţilor administraţiei publice locale se prelungesc până la data preluării, în condiţiile legii, de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Potrivit noii OUG, la alegerile locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor se va reduce la jumătate.

Totodată, pentru candidaturile la consiliul local şi funcţia de primar din aceeaşi circumscripţie electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean din aceeaşi circumscripţie electorală, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor prezenta câte o singură listă de susţinători.

Prin derogare de la legea actuală, OUG emisă de Guvernul Orban mai prevede că partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta să depună la Biroul Electoral Central, în cel mult 30 de zile de la începerea perioadei electorale, liste de susţinători la nivel naţional, care cuprind un număr minim de 25.000 de alegători, din care cel puţin 500 de alegători în fiecare judeţ şi 1.000 în municipiul Bucureşti.

În loc de lista de susţinători, depunerea unei contribuţii electorale

În ordonanţă se mai precizează că partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot opta ca, în locul depunerii listelor de susţinători, să facă dovada depunerii în contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul judeţului respectiv sau al municipiului Bucureşti, după caz, a unor contribuţii electorale în valoare de cel puţin 50 de salarii de bază minime brute pe ţară, scrie Agerpres.

Candidatul independent poate opta ca, în locul depunerii unei liste de susţinători, să facă dovada depunerii în contul bancar deschis pentru campania electorală a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează.

La alegerile locale din acest an partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea opta să întocmească şi să depună electronic, în condiţiile legii, dosare de candidatură. Listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic, în condiţiile legii, se menţionează în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.

Totodată, prin această ordonanţă se modifică şi articolul 151, alineatul 3, din OUG privind Codul administrativ.

Potrivit modificării, mandatul primarului se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri în condiţiile legii.