România se pregătește de alegerile locale, dar o adevărată bombă este pe cale să explodeze. Guvernul Orban ar putea fi demis. O spune un fost premier care se află în conflict deschis cu liberalii.

Orban va fi dat afară?!

Șeful ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, vine cu vestea momentului. Acesta susţine că atât decizia Curţii Constituţionale, cât şi abordarea politică ar presupune votarea neîntârziată a moţiunii de cenzură depuse la finalul lunii august.

„Suntem în situaţia în care nu numai decizia CCR, dar şi analiza şi, aş spune, abordarea politică, din punctul meu de vedere, ar presupune votarea neîntârziată a moţiunii.

Trebuie dat un semnal către cetăţeni, către acest Guvern că guvernează prost, fie în ceea ce priveşte gestionarea crizei din punct de vedere medical-sanitar, fie că vorbim de componenta economică a vieţii noastre, care este foarte importantă, fie că vorbim de începerea şcolii, fie că vorbim de organizarea alegerilor. Dacă începerea şcolii este atât de haotică şi alegerile se vor desfăşura cu aceleaşi riscuri şi în aceeaşi debandadă”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, conform Agerpres.

El a precizat că, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi supusă votului în plenul reunit al Parlamentului, ALDE va vota pentru.

Tăriceanu a susţinut că în varianta în care această moţiune de cenzură ar fi adoptată de Parlament soluţia ar fi un guvern cu un mandat scurt, până la alegerile parlamentare, condus de un premier neutru.

„Am auzit propuneri gen guvern de uniune naţională. Nu. Dintr-un singur motiv: pentru că formarea unui guvern de uniune naţională presupune negocieri foarte lungi, complicate. Ar trebui un prim-ministru neutru, care să aibă drept unică misiune organizarea corectă şi liberă a alegerilor.

Asta ar trebui în această perioadă de campanie electorală pentru alegerile locale şi alegerile parlamentare – un guvern cu un mandat extrem de scurt, până la alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 6 decembrie”, a spus liderul ALDE.

Marţi, Curtea Constituţională a României a stabilit că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară.