Pesediștii vor să revină la guvernare. Sau cel puțin așa lasă se se înțeleagă. Decizia însă nu este foarte clară pentru toți. În timp ce unii vorbesc de depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban, alții spun că nu este încă momentul.

Spre exmeplu, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a anunţat  că pregăteşte alături de câţiva colegi o moţiune de cenzură.

Eugen Teodorovici este însă de cu totul altă părere: guvernul „nu se schimbă de pe o zi pe alta”.

„În momentul acesta, cu o echipă de colegi pregătim moţiunea din februarie. Şi din februarie, eu sunt convins că PSD va prelua guvernarea. Şi vom avea o guvernare, în continuare, pentru oameni”, a declarat Bădălău, la sediul PSD.

În schimb, Teodorovici a susținut că o astfel de măsură trebuie bine discutată.

„Nu cred că trebuie să ne jucăm cu aceste instrumente – clar democratice -, dar trebuie să fie foarte bine discutate. Pentru că, totuşi, guvernul unei ţări nu se schimbă de pe o zi pe alta şi totuşi orice om politic, şi mai ales un partid ca PSD, trebuie să fie în primul rând cu gândul la economie, la ţară. Nu putem să ne jucăm de-a moţiunile şi astăzi e un guvern, mâine e alt guvern”, a punctat acesta.

Te-ar putea interesa și: