Dezastru pentru cei de la PNL. Ar putea avea iar Guvernul picat după doar câteva luni. Totul a fost făcut public. PSD s-a săturat de Opoziție și a pus gând rău Executivului liberal.

Orban va fi dat afară

Șeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban. Mai mult, Ciolacu e convins că demersul va reuşi sută la sută. Mai mult, momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul.

„Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă. Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul (depunerii – n.r.) este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă în CExN al PSD a fost luată vreo decizie privind depunerea moţiunii de cenzură anunţată de social-democraţi.

El a adăugat că, în acest moment, PSD are 204 voturi. „Ca să treacă o moţiune de cenzură trebuie 230”, a spus Ciolacu.

Srusa foto INQUAM / Octav Ganea