Ludovic Orban are zilele numărate. Cel puțin așa susțin cei de la PSD care au anunțat prin vocea lui Marcel Ciolacu că au găsit deja înlocuitor pentru funcția de premier. PSD ar fi stabilit deja numele viitorului premier al PSD, dar acesta nu a fost făcut public. În aceeași conferință de presă, Gabriela Firea a vorbit despre un guvern PSD, după moțiunea de cenzură, și a spus că Ciolacu i-a promis că va numi „un om capabil” la ministerul Transporturilor.

„Mâine, PSD va depune moţiunea de cenzură la Parlament şi în cursul săptămânii vitoare va avea loc şi citirea moţiunii urmând să programăm votul”, a declarat Ciolacu.

Președintele interimar al PSD a spus, din nou, că PSD are suficiente voturi pentru a demite Guvernul. Întrebat despre propunerea cu care partidul va merge la Cotroceni, Ciolacu a declarat că deja PSD a stabilit numele pe care îl va propune președintelui.

„PSD e inițiatorul moțiunii și categoric va veni și cu un nume de prim-ministru. Avem chiar o decizie în ceea ce privește un nume de prim-ministru.”, a spus Ciolacu, care a refuzat să spună despre cine este vorba.

Acesta a menționat însă că președintele are atribuția de a desemna premierul.

„Atribuția constituțională, după ce moțiunea va trece, e a președintelui României. Președintele desemnează o persoană pentru a face viitorul Guvern. Să treacă moțiunea și vom vedea”, a spus președintele interimar al PSD.

Social democrații nu au stabilit încă momentul în care moțiunea va fi dezbătută și votată în Parlament. Cert este că moțiunea va fi depusă luni iar mai multe voci de pe scena politică susțin că aceasta ar avea șanse să treacă de Parlament.