„N-am discutat acest lucru, decât că am discutat cu colegii din Guvern, din partid şi cu parteneri din coaliţie că este extrem de important ca bugetul să fi aprobat până la sfârşitul anului. Povestea asta cu amânarea până în martie a adoptării bugetului numai pentru a nu declanşa noi cheltuieli de investiţii… Deci, toate autorităţile locale, toate firmele, toţi cetăţenii trebuie să cunoască prevederile legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale până la sfârşitul anului, astfel încât să-şi adapteze acţiunea”, a declarat acesta.

Toată lumea trebuie să știe la ce venituri să se aștepte

„Autorităţile locale trebuie să-şi adopte bugetele într-un termen cât mai scurt, astfel încât să poată să declanşeze toate proiectele de investiţii pe care le-au planificat pentru 2020. (…) De asemenea, firmele să-şi adapteze politica firmei. De asemenea, fiecare cetăţean, mai ales angajaţii din sectorul public, persoanele care au pensii sau care au alte forme de ajutor trebuie să ştie foarte clar la ce venituri trebuie să se aştepte în cursul acest an”, a afirmat Orban, întrebat dacă este posibil ca bugetul pentru 2020 să fie adoptat prin angajarea răspunderii de către Guvern.

Proiectul de buget va fi gata până la 15 decembrie la nivelul Ministerului de Finanțe

„Va fi gata. Ministrul Finanţelor a început a şi lucrat în paralel proiectul de buget numai că noi a trebuit să aprobăm pe repede OUG privind rectificarea bugetară (…) va fi gata la termen”, a declarat Orban, citat de Agerpres.