Ludovic Orban este de părere că moţiunea a picat din cauza măsurilor luate de PSD şi ALDE de a-şi ţine parlamentarii în bănci pentru ca să nu voteze, a declarat liderul PNL la Digi24. În plus, mulţi dintre reprezentanţii puterii care au vrut să sprijine moţiunea au fost determinaţi să se răzgândească printr-un ”troc cu funcţii”.

”Moţiunea a picat pentru că au fost oameni care nu şi-au respectat promisiunile. Am avut înţelegeri cu foarte multi parlamentari. Aici îmi asum câteva lucruri, noi am tratat cu maximă seriozitate această moţiune de cenzură, am obţinut cel mai mare scor şi am fi obţinut un scor mult mai mare dacă era o prezenţă mai mare la vot, pentru că am avut absenţe, inclusiv dintre independenţii care erau cu noi, plus parlamentarii cu care am discutat individual şi care şi-au exprimat intenţia de a participa la vot şi a ne susţine nu au avut curaj să iasă din bănci. Pentru că a fost decizia luată şi la PSD şi la ALDE să-i ţină în bănci, chiar i-a ameninţat cu excluderea”, a spus Ludovic Orban, miercuri seară, la Digi24.

Doar 200 de voturi au fost strânse pentru moțiune, când au existat asigurări , cu câteva zile înainte, că există cel puțin 215.