„Situaţia pe care o îndreaptă Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi nu a fost rezolvată de mai bine de un an. Astfel, guvernul actual a alocat suma de 91,497 milioane de lei pentru acoperirea veniturilor lunare în completare şi va fi asigurată pentru perioada 2019-2024 din bugetul asigurărilor pentru şomaj”, precizează sursa citată.

Conform Ordonanţei de Urgenţă, venitul în completare pentru fiecare persoană este egal cu diferenţa dintre salariul net al acesteia din ultimele 3 luni de activitate, dar nu mai mult decât nivelul salariului mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care angajatul este disponibilizat şi nivelul indemnizaţiei de şomaj din acelaşi an.

„Guvernul corectează o nedreptate care putea fi rezolvată de Cabinetul precedent, încă de acum un an: să asigure venituri lunare în completare de care, colegii lor disponibilizaţi anterior, au beneficiat. Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi acordă protecţie socială minerilor disponibilizaţi, drepturi legitime având în vedere specificul şi importanţa activităţii pe care minerii o desfăşoară”, spune ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.

În ceea ce priveşte perioada în care minerii din Valea Jiului de la cele două societăţi vor beneficia de venitul lunar în completare, aceasta va depinde de vechimea în muncă, respectiv de 12 luni pentru persoanele cu o vechime cuprinsă între 3 până la 10 ani, 20 de luni pentru angajaţii cu o vechime cuprinsă între 10-15 ani, 24 de luni pentru salariaţii cu o vechime cuprinsă între 15-22 de ani.

Ministerul Economiei precizează că minerii vor beneficia atât de venitul lunar în completare cât şi de indemnizaţia de şomaj.

În privinţa persoanelor care se vor reîncadra în muncă mai devreme de expirarea perioadei venitului lunar în completare, acestea vor beneficia de 50% din plată, până la finalul acesteia.

Pe de altă parte, persoanele care vor solicita în timpul încasării venitului lunar în completare decizia de pensionare, nu vor mai primi venitul lunar odată cu încasare primei pensii.

Totodată, venitul lunar în completare nu poate fi încasat în paralel cu plata indemnizaţiei de creştere a copilului, până la împlinirea acestuia a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap.

Persoanele disponibilizate anterior de la aceste societăţi au beneficiat de venitul lunar în completare. Ca urmare, adoptarea Ordonanţei de Urgenţă de miercuri asigură un tratament egal tuturor minerilor care fac parte din planurile de disponibilizare aprobate de societăţi şi de Comisia Europeană, se precizează în comunicatul ministerului.