„Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul.

Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, astfel încât să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii”, a transmis Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Reluarea activităţii instituţiilor de cultură

De asemenea, Orban a anunţat că principalul act normativ este hotărârea de Guvern pentru modificarea hotărârii de Guvern privind starea de alertă, astfel încât să fie permisă reluarea activităţii instituţiilor de cultură, dar şi a restaurantelor şi cafenelelor în spaţii închise.

Premierul le-a solicitat reprezentanților Guvernului să organizeze întâlniri cu reprezentanții din domeniul cultural și din industria ospitalieră pentru a fi informați cu privire la normele pe care autoritățile le solicită.

„Noi astăzi trebuie să adoptăm Hotărârea de Guvern prin care se modifică Hotărârea de Guvern prin care se schimbă starea de alertă pentru a include toate prevederile necesare pentru reluarea acestor activități în bune condiții.

Imediat după adoptarea HG și publicarea în Monitorul Oficial pentru fiecare domeniu Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii vor trebui să emită în cursul zilei de astăzi ordinul comun privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate odată cu reluarea activității în domeniul culturii, iar Ministerul Sănătății și cu Ministerul Economiei vor trebui să emită ordinul privind măsurile de protecție sanitară care trebuie respectate în cadrul restaurantelor, cafenelelor. Aici am inclus un prag privitor la răspândirea virusului la nivel județean. Este vorba de 1,5 la mie cazuri cumulate în ultimele 14 zile”, a spus Ludovic Orban, în debutul ședinței de guvern.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea