Orban a precizat că, pentru alegerile locale din Bucureşti, va fi realizat un amplu sondaj de opinie, în cadrul căruia vor fi testaţi posibili candidaţi din partid şi din afara acestuia. Este pentru prima dată când liderul PNL acceptă ideea unui candidat din afara partidului.

Întrebat dacă PNL e dispus să renunţe la un candidat membru de partid în favoarea unui candidat al USR-PLUS, Orban a răspuns: „Orice decizie legată de alegerile pe Bucureşti, o vom lua după finalizarea sondajului şi după analiza sondajului. Dar obiectivul fiecărui partid e să câştige alegerile locale şi fel pentru PNL obiectivul nostru este acela de a câştiga alegerile locale”.

El a mai afirmat că sondajul va fi realizat pe un eşantion de aproximativ cinci mii de persoane. „Facem un sondaj foarte amplu şi foarte serios, va fi un sondaj care va cuprinde eşantioane reprezentative la nivel fiecărui sector, iar la nivelul Bucureştiului va fi un eşantion reprezentantiv de aproximativ cinci mii de persoane ceea ce va face ca sondajul să fie extrem de serios şi să ne permită analiza mai multor teme de cercetare pe care ni le-am stabilit”, a spus Orban.

„PNL a decis în reuniunea Biroului Executiv convocarea Consiliului Naţional al partidului pentru data de 2 februarie, orele 11. În cadrul Consiliului Naţional vom dezbate strategia pentru alegerile locale. De asemenea, vom prezenta raportul Biroului Executiv şi al Guvernului şi vom valida protocolul de înglobare al grupului social-liberal în Partidul Naţional Liberal”, a explicat preşedintele PNL.
Potrivit lui Ludovic Orban, evaluarea potenţialilor candidaţi la alegerile locale se va face prin sondaje de opinie, adăugând că orice posibil candidat este testat pentru a se vedea ce şanse are în competiţia pentru câştigarea primăriilor, atât la nivelul Bucureştiului, sectoarelor Bucureştiului, cât şi la nivelul fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ.