Pandemia ne-a făcut să ne dorim mai multă verdeaţă şi mai mult spațiu. Și poate o a doua viață pentru zonele periferice care își vor putea juca mai bine cărțile, transmite IlSole24Ore.

Dar pentru cei foarte bogați, orașele continuă să reprezinte cea mai mare atracție. De fapt orașele europene, așa cum subliniază cea mai recentă ediție a The Wealth Report 2021 a lui Knight Frank, în care 8 dintre cele mai importante orașe în care persoanele ultra-high-net-worth pot locui, investi şi face afaceri sunt europene, urmate de Statele Unite. Pe primele locuri ale listei se află Londra și New York., urmate de Paris, ales datorită stilului său de viață.

Orașele europene sunt liderii de ansamblu ai City Wealth Index din acest an, ocupând opt din primele 20 de locuri, preferinţele fiind determinate de factori în mare parte de investiții și stil de viață. Tokyo și Hong Kong (respectiv locurile 4 și 5) ocupă primele poziții dintre orașele asiatice analizate. Asia revendică 5 dintre primele 20 de poziții, în timp ce orașele nord-americane ocupă 7.

La categoria bogăție, care măsoară numărul locuitorilor din orașe consideraţi bogați și super-bogați, Statele Unite domină New York-ul, unde locuiesc 7.743 de indivizi cu o avere netă de 30 milioane dolari sau mai mult.

New York conduce însă în privința investițiilor

„Trăiască orașul”, a spus Liam Bailey, șef de cercetare la Knight Frank. După cum explică guru-ul urban Saskia Sassen în The Wealth Report, istoria ne arată că orașele cresc, cad, dar se înalță mereu . Pandemia, departe de a submina orașul, a arătat potențialul renașterii: aşa că așteptați-vă să auziți mai multe despre „orașul de 15 minute”, despre orașele verzi şi despre crearea de locuri. Nu e de mirare că terenul construibil pentru investiții imobiliare este, anul acesta, a treia alegere ca popularitate printre super-bogați.

New York conduce categoria investițiilor graţie numărului mare de companii internaţionale importante care-şi au sediul în Big Apple. Cu toate acestea, Londra a înregistrat cel mai înalt nivel de capital privat transfrontalier (4 miliarde de dolari) și are cea mai largă gamă de naționalități în rândul investitorilor în imobilele comerciale. În plus, Londra revendică primul loc pentru cel mai mare număr de prime case din orice oraș, cu peste 68.000 de unități imobiliare în valoare de 2 milioane de lire sterline, sau chiar mai mult. Urmează Dubai (42.356 case) și Sydney (27.436 case).

«Este posibil ca în timpul primei faze de lockdown din 2020 să fi asistat la un exod temporar din orașe – a concluzionat Flora Harley, director adjunct al The Wealth Report al lui Knight Frank. Însă s-ar putea trata de un fenomen temporar. În cele 100 de orașe pe care le analizăm pentru Knight Frank City Wealth Index, există numeroase motive, în ceea ce privește bogăția, investițiile și oferte de stil de viață, pentru care cei bogați și cel super bogați continuă să aleagă să trăiască și să investească în zonele urbane».