Cele două companii sunt acuzate de politici de preţuri anticoncurenţiale în perioada 2005-2008. Autoritatea pentru concurenţă din Franţa susţine că Orange, deţinută de France Telecom, şi SFR au abuzat de poziţia lor dominantă pe piaţă în detrimentul celui de-al treilea operator de telefonie – Bouygues Telecom.

Orange a fost amendată cu 117,4 milioane de euro, iar SFR cu 65,7 milioane de euro, dar ambele companii au anunţat că vor contesta în instanţă decizia.

France Telecom a precizat joi că Bouygues a beneficiat mult timp de măsurile autorităţilor de reglementare, din cauza statutului său de operator cu activităţi mai reduse şi cel mai recent intrat pe piaţa telefoniei.

"Decizia recunoaşte practicile anticoncurenţiale a căror victimă a fost Bouygues mulţi ani. Vom analiza amănunţit decizia şi vom cere despăgubiri pentru pagubele suferite", scrie în declaraţia Bouygues.

France Telecom este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 217,3 de milioane de clienţi pe cinci continente. Divizia sa de telefonie mobilă Orange este lider de piaţă în România cu 10.243.000 de clienţi la data de 30 septembrie 2012, cu 197.000 mai mulţi clienţi decât în urmă cu trei luni.
Sursa: Agerpres