În jurul orei 16:12, titlurile Orange înregistrau o creştere de 2,39%, în condiţiile în care indicele bursier CAC 40 afişa în acelaşi moment o creştere de 0,26%. La rândul său, acţiunile Deutsche Telekom înregistrau o creştere de 2,46%, cea de-a treia mare creştere înregistrată de o companie din indicele bursier DAX. 

O sursă din apropierea acestui dosar a confirmat pentru Le Monde că în perioada iunie – septembrie 2017 au avut loc discuţii confidenţiale între cele două companii care au examinat o fuziune între egali. Sursa a adăugat că discuţiile au rămas într-o fază exploratorie, fără ca o bancă să fie mandatată, în principal din cauza diferenţei de valoare între cele două companii: aproape 40 de miliarde de euro în cazul Orange faţă de aproape 70 de miliarde de euro pentru Deutsche Telekom. 

Speculaţiile cu privire la o eventuală fuziune a operatorilor francez şi german apar în mod regulat pe fondul consolidării sectorului european al telecomunicaţii. Anul trecut, Deutsche Telekom a preluat UPC Austria şi Tele2 din Olanda.

AGERPRES