Fără a cita sursa informaţiilor sale, revista Challenges susţine că Orange ar urma să preia participaţii la Telecom Italia, companie la care Vivendi deţine un pachet de 24,7%, precum şi un alt pachet de 20% din studiourile de film şi producţie de televiziune Canal Plus Group. 

"În mod evident Orange discută cu toţi producătorii de conţinut într-un sector care evoluează în mod continuu însă grupul dezminte în mod oficial că a ajuns la un acord secret cu Vivendi privind Canal Plus şi Telecom Italia," a declarat un purtător de cuvânt de la Orange. 

Zvonurile referitoare la o posibilă tranzacţie între Vivendi, care deţine 24,7% din acţiunile Telecom Italia, şi Orange au apărut de mai multe ori în ultimele luni pe măsură ce grupurile de media tradiţionale caută noi modalităţi pentru a concura cu noii veniţi precum Netflix şi Amazon. La rândul lor, companiile europene de telecomunicaţii sunt interesate de consolidarea sectorului având în vedere că piaţa este una aglomerată, ceea ce a dus la un război al preţurilor care a afectat veniturilor companiilor de genul Orange. În luna aprilie a acestui an discuţiile în vederea unei fuziuni între Orange şi Bouygues au eşuat deoarece Martin Bouygues a fost nemulţumit de termenii oferiţi de Orange. 

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Compania este lider de piaţă în România, cu 10,009 milioane de clienţi la 31 martie 2016. AGERPRES