Ora de iarna 2020. Ce se întâmplă în acest weekend? Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, România trece oficial la ora de iarnă. Ora 04:00 va deveni ora 03:00, iar duminică, 25 octombrie, va deveni astfel cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de 2 ore, spre deosebire de perioada orei de vară, când diferenţa este de 3 ore.

Motiv de bucurie pentru toţi românii: vom dormi mai mult cu o oră în acest weekend, însă veştile nu sunt chiar în totalitate bune. Medicii atrag atenţia că schimbarea orei poate aduce după sine efecte vizibile asupra organismului. Copiii și vârstnicii resimt cel mai puternic această schimbare. Din acest motiv, cei de la Ministerul Sănătății au cerut în urmă cu doi ani să se renunțe la schimbarea orei.

Trecerea la ora de iarnă poate da peste cap organismul

Printre efectele cele mai des întâlnite ale schimbării orei se numără insomniile, oboseala, nervozitatea sau durerile de cap. Dereglarea ritmului biologic poate duce şi la probleme de concentrare. Cu toate că schimbarea la ora de iarnă este mai uşoară, pentru că primim o oră în plus de odihnă, ceasul biologic se obișnuiește cu noua oră abia în câteva zile.

“Noi funcționăm după lumina solară și în momentul în care se scurtează ziua, ne simțim mai obosiți sau chiar avem deficit de atenție. (…) Putem uneori să ne simțim extrem de obosiți, să devenim disfuncționali – uneori se instalează și depresia de toamnă – și atunci sigur că trebuie să cerem ajutor”, explică psihologul Lorena Diaconescu.

Ora de iarna 2020. Ce se întâmplă în acest weekend? Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile

Pe lângă modificările legate de somn, alte simptome întâlnite în următoarele câteva zile sunt astenia, vertijul, irascibilitatea, anxietatea, tulburările de concentrare sau modificarea apetitului.

„Unele persoane prezintă tulburări de adaptare. Oganismul uman are o ritmicitate: zi, noapte, somn, veghe. În momentul în care apare deplasarea orelor de somn, apare o perturbare”, explică medicul de familie Valentina Boboc pentru Digi24.

Adaptarea la noua oră poate fi mai dificilă pentru bătrâni, pentru ei contând foarte mult numărul de ore de somn, mesele fixe şi mai ales medicaţia. Practic li se dă medicaţia peste cap, spune medicul Mihaela Săhlean.

Persoanele care au probleme de inimă trebuie să fie foarte atente, spune medicul de familie Ruxandra Constantina: „Atenţie mare în cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, pentru că se secretă în exces hormonii de stres, care pot creşte tensiunea şi pot precipita criză cardiacă sau un accident vascular.”

Soluţii pentru combaterea problemelor întâlnite odată cu trecerea la ora de iarnă

Organismul are nevoie de o săptămână, poate chiar două în unele cazuri, pentru a se adapta la schimbarea orei ce va avea loc în acest weekend, spun medicii. Una dintre principalele soluţii împotriva tulburărilor provocate de trecerea la ora de iarnă este activitatea fizică.

Ora de iarna 2020. Ce se întâmplă în acest weekend? Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile

„Să nu ne lăsăm aşa mult influenţaţi psihic de această schimbare, să facem în continuare plimbări în aer liber, alimentaţie bazată pe multe verdeţuri”, este sfatul medicului Ruxandra Constantina.

„Eu i-aș sfătui pe părinții de copii și de adolescenți să profite de acest moment pentru reglarea orei în care se desfășoară somnul copiilor. Știm, ei vor să stea mai mult. Ceea ce putem să facem acum este să le spunem: te vei culca în același timp ca și aseară, dar nu va fi ora 11:00, va fi ora 10:00”, le transmite părinţilor psihologul Lorena Diaconescu.

Mesaj din partea CFR Călători privind circulaţia trenurilor

CFR Călători informează că începând din 25 octombrie 2020, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare”, a anunțat operatorul feroviar de stat, prin intermediul unui comunicat de presă.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 04:00 devine ora 03:00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 04:00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 04:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Ora de iarna 2020. Ce se întâmplă în acest weekend? Românii trebuie să-şi pregătească ceasurile