Cap de listă pe zona de privatizări este Oltchim, urmat de Cuprumin, societatea deținută de foștii bancheri Horia Simu și Horia Pitulea și intrată în insolvență de aproape doi ani de zile și CFR Marfă.
În rest, toate celelalte siocietăți menționate de Jeffrey Franks ca fiind supuse privatizării pentru următoarea perioadă sunt strict din domeniul energetiv: Electrica Serv, Electrica Furnizare, Elcen Bucurerști și cele două societăți care vor fi înființate, Complexul Energetic Oltenia, care va reuni SNLO şi complexele din Rovinari, Turceni şi Craiova, şi Complexul Energetic Hunedoara, care va reuni Electrocentrale Deva, Electrocentrale Paroşeni şi minele viabile desprinse din CNH.
După cum a declarat Franks, FMI are promisiunea președintelui Traian Băsescu că la privatizare vor fi scoase pachetele majoritare ale acestor companii.