Această plantă produce daune oriunde o găsim,  iar structuri aparent solide precum asflatul sau pardoseala de beton nu sunt bariere în calea creşterii ei. Este vorba de troscotul japnez sau iulişca cum îi zic oamenii din mediul rural. 
Troscotul japonez a ajuns în Europa la începutul secolului al XIX-lea, mai întâi în Olanda, fiind plantată în grădini, ca plantă ornamentală.În România, prezența ei a fost aproape nedocumentată până în urmă cu 70 de ani. Acum, se știe că proliferează pe cursul apelor în Transilvania, Maramureș, Crișana și Moldova, mai rar în Banat și Oltenia.Este extrem de versatilă și poate suporta și umbra, și soarele puternic, și solul cu o salinitate mai ridicată. Pune stăpânire pe albiile râurilor, dar e foarte confortabilă şi în zonele industriale, fie că e vorba despre marginea căilor ferate sau de șantiere părăsite. Rizomii săi creează o rețea subterană rezistentă până la temperaturi de -30 de grade, care poate penetra fundațiile caselor, canalizările şi alte structuri construite.

 

Troscotul japonez este aproape imposibil de eradicat. Iulişca e o plantă care în alte țări, de pildă Marea Britanie, scade valoarea proprietăților, iar băncile evită să acorde împrumuturi proprietarilor în ale căror curți a fost descoperită. În 2018, după o cercetare de trei ani, s-a conchis că iulişca pur și simplu nu poate fi eradicată, cu toate tratamentele fizice, chimice sau combinate.Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii o include printre cele mai periculoase o sută de plante invazive din lume.

 

Un cuplu din Marea Britanie a pierdut 250000 de lire din cauza unei plante. Aceştia au cumpărat o casă cu 4 camere în Broxbourne, Hertfordshire, cu 305.000 lire. Acum proprietatea nu mai valorează decât 50.000 de lire.Anul acesta au început să vadă apariţia unor lăstari de troscot japonez prin curte, în casă, pe lângă pereţi. După ce s-au documentat au aflat că este vorba despre o plantă extrem de dăunătoare, popular denumită troscot japonez, ştiinţific fallopia japonica, introdusă în Marea Britanie în epoca victoriană. Lucrurile nu sunt atât de simple, pentru că această plantă este atât de invazivă încât trebuie demolată casa şi înlocuit substratul de pământ pe o adâncime de circa 3 metri, cât şi împrejurul proprietăţii pentru că planta are rădăcini extrem de puternice încât oricât de mult o tai ea îşi revine. Tratamentele chimice  cu erbicide nu au nici un efect.

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare. Este o specie invazivă, dar şi adventivă, adică se răspândeşte masiv fără a fi cultivată.

SURSA: pressone.ro