Achiziţionarea producătorului de mase plastice Borealis AG de către OMV Aktiengesellschaft (OMV), ambele din Austria, a fost aprobată de către Comisia Europeană, potrivit reglementărilor UE privind fuziunile, transmite Comisia prin intermediul unui comunicat de presă.

Executivul comunitar a decis că propusa tranzacţie nu ridică probleme de concurenţă ţinând cont că OMV deţine deja o participaţie la Borealis şi că suprapunerile orizontale şi verticale între activităţile celor două companii sunt limitate.

Comisia Europeană mai subliniază că tranzacţia a fost analizată conform procedurii simplificate privind evaluarea fuziunilor.

OMV va deveni cel mai mare producător european de polietilenă şi polipropilenă

Înainte de debutul pandemiei, OMV a semnat cu Mubadala un acord privind majorarea la 75% a participaţiei sale deţinute la Borealis, într-o tranzacţie evaluată la 4,68 miliarde de dolari. Analiştii consideră că ar fi cea mai mare tranzacţie din istoria OMV, ceea ce va duce la întărirea poziţiei companiei în industrie şi în Orientul Mijlociu.

Mubadala, fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, deţine 64% din Borealis, în timp ce participaţia OMV este de 36%. La rândul său, Mubadala este al doilea mare acţionar al OMV, după statul austriac.

Borealis AG este o companie chimică austriacă care în 2019 a avut vânzări de 9,8 miliarde de euro şi un profit net de 872 milioane de euro. Capacităţile de producţie combinate ale Borealis şi OMV vor face din grupul austriac cel mai mare producător european de polietilenă şi polipropilenă şi unul din primii 10 producători mondiali, scrie Agerpres.

OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV AG, este cea mai mare companie energetică din sud-estul Europei.