Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, Cornu este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, 'folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată şi spălare de bani, în acelaşi dosar fiind deferite justiţiei alte patru persoane, acuzate de săvârşirea mai multor fapte penale, între care spălare şi complicitate la spălare de bani, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată'.

Procurorii spun că inculpatul Georgică Cornu, în calitate de asociat al SC C&C MH Confort SRL, dar şi de administrator al SC Gorno CG SRL a folosit cu rea-credinţă bunurile societăţii SC C&C MH Confort SRL într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o altă societate în care avea interese directe sau indirecte (SC Gorno CG SRL) însuşindu-şi în interesul său trei bunuri imobile în valoare de 8.172.178,31 lei.

De asemenea, Cornu a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat format din partenerul său de afaceri, Lucian Nicu Caraiman, dar şi din persoanele sale de încredere, respectiv inculpaţii Lazăr Gheorghe Bărbuţ şi Viorica Maria Cozac, la acesta aderând şi Ioan Popescu, inculpat care a sprijinit grupul. Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a grupului s-a derulat din august 2012 şi până la data de 13 mai 2015.

Procurorii au reţinut în cauză că, prin hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor (AGA), precum şi a contractului de cesiune părţi sociale ale SC C&C MH Confort SRL către Lazăr Gheorghe Bărbuţ, Georgică Cornu, în calitatea sa de persoană responsabilă cu controlul şi supravegherea gestiunii societăţii, a transferat împreună cu Lucian Nicu Caraiman trei bunuri imobile aparţinând firmei ai cărei asociaţi erau, către o altă societate, respectiv SC Gorno CG SRL, pentru ca în final acestea să fie însuşite, în fapt, de către Cornu.

De asemenea, Viorica Maria Cozac, în calitate de asociat şi administrator al SC Real RO Project SRL a semnat mai multe înscrisuri sub semnătură privată atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, după care, prin folosirea înscrisurilor respective, a contribuit la falimentul SC Gorno CG SRL.

'Prin încălcarea şi îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, precum şi prin fals intelectual, inculpatul Popescu Ioan a stabilit pentru cele patru bunuri imobile o valoare de 8 ori mai mică decât valoarea contabilă, adică de 1.491.450 lei. (…) Astfel, în urma acţiunii de subevaluare a bunurilor imobile aflate în patrimoniul SC C&C MH Confort SRL, valoarea acestora a fost diminuată de 8,04 ori faţă de valoarea lor contabilă. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare este de 8.172.178,31 lei, reprezentând valoarea înregistrată în contabilitate a celor trei bunuri imobile scoase din patrimoniul SC C&C MH Confort SRL la data de 31.07.2012.', se menţionează în comunicatul citat.

Bunurile imobile ce au făcut obiectul infracţiunii de delapidare, sunt deţinute şi folosite în fapt de către Georgică Cornu, acesta cunoscând că ele provin din săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea.

În cauză procurorii au dispus măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului, iar dosarul a fost înaintat Tribunalului Mehedinţi. AGERPRES