Planul Statelor Unite de suplimentare a efectivelor militare în Orientul Mijlociu are rolul de a genera un conflict militar cu Iranul, a acuzat marţi Administraţia Vladimir Putin, îndemnând Washingtonul şi Teheranul să dea dovadă de reticenţă, informează Mediafax.

„Acţiunile de acest fel nu pot fi văzute altfel decât ca fiind un plan deliberat de provocare a unui război”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de agenţia RIA Novosti.

Administraţia Donald Trump a anunţat luni seară trimiterea a încă 1.000 de militari în Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor cu Iranul.

„(…) Statele Unite ar trebui să se abţină de la consolidarea prezenţei militare şi de la alte măsuri, precum atragerea sau impulsionarea aliaţilor să intensifice presiunile asupra Iranului”, a subliniat Riabkov.

Şi Kremlinul a lansat un apel la reţinere, pentru evitarea escaladării crizei în Orientul Mijlociu. „Îndemnăm toate părţile să dea dovadă de reţinere. Am prefera să nu vedem măsuri care generează tensiuni suplimentare în această regiune deja instabilă”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a argumentat că trupele trimise în Orientul Mijlociu au un rol „defensiv”, în contextul atacurilor care au vizat petroliere în Golful Oman.

Te-ar putea interesa și: