Aceasta este ultima evoluţie dintr-o dispută comercială care durează de peste un deceniu între SUA şi UE cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Boeing şi Airbus. 

Panelul de experţi OMC a decis că subvenţiile ilegale acordate Boeing au luat forma unor facilităţi fiscale acordate în 2013 de statul american Washington pentru ca producătorul de avioane să dezvolte noul său avion 777X. Produs din materiale compozite şi cu extremităţi ale aripilor repliabile, 777X promite un consum mai mic de combustibil cu 12% comparativ cu rivalul său Airbus A350 graţie şi noilor motoare GE9X dezvoltate de GE Aviation. Producţia noului 777X ar urma să demareze anul viitor iar o primă livrare este preconizată pentru 2020. 

OMC nu a oferit o estimare a ajutoarelor ilegale, însă Uniunea Europeană estimează că se ridică la 5,7 miliarde de dolari din pachetul de măsuri fiscale în valoare de 8,7 miliarde de dolari acordate de statul Washington, unde se află amplasate majoritatea uzinelor grupului Boeing. 

"Este o victorie majoră pentru UE în cadrul diferendumului său comercial care vizează Boeing", a afirmat Comisia Europeană într-un comunicat de presă. "Ne aşteptăm ca SUA să respecte regulile, să susţină concurenţa corectă şi să retragă imediat aceste subvenţii", a declarat la rândul său comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom. 

În replică, Boeing a apreciat că cel mai probabil SUA vor face recurs la decizia panelului de experţi al OMC. 

În urmă cu doar două luni, Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că Uniunea Europeană nu a reuşit să elimine o serie de subvenţii ilegale acordate constructorului de avioane Airbus. Atunci o comisie a OMC a decis că statele membre UE nu au reuşit să remedieze problema unor ajutoare în valoare de 18 miliarde de dolari acordate pentru programul avionul Airbus A380 precum şi pentru alte avioane, la care se adaugă sprijin pentru infrastructură şi investiţii de capital, ajutoare considerate încă din anul 2011 ilegale de OMC. 

De peste 10 ani OMC este arbitrul unei dispute între Boeing şi Airbus, apropo de subvenţiile acordate de SUA şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică. 

 AGERPRES

Te-ar putea interesa și: