Există tineri români care, an de an, se remarcă la olimpiade şi concursuri internaţionale. Majoritatea ajung în mediul universitar, profesând la instituţii de învăţământ din străinătate. O parte sunt cooptaţi de marile companii multinaţionale şi doar puţini demarează proiecte pe cont propriu.

O privire asupra traseelor profesionale ale foştilor olimpici români arată că, în proporţie covârşitoare, poveştile acestora sunt trase la indigo: un premiu internaţional, o bursă în cadrul unei universităţi din Statele Unite sau Franţa, absolvirea unui doctorat, apoi intrarea în sistemul universitar. „Decizia de a rămâne în SUA după doctorat, în loc de a mă întoarce în România, a fost în parte determinată de motive economice, în parte de oportunităţi profesionale“, spune Daniel Tătaru, câştigător a două medalii de aur în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Matematică la finalul anilor ‘80 şi profesor, din 2001, în cadrul universităţii americane Berkeley. „Soarta m-a favorizat în 1990, când, datorită schimbărilor politice, am putut să merg în SUA pentru doctorat imediat după absolvire“, povesteşte Tătaru. „Nu cred că a existat un moment în care am făcut o alegere în favoarea carierei academice, a fost mai degrabă consecinţa naturală a tuturor paşilor precedenţi“, explică el apetenţa celor mai străluciţi foşti elevi români către mediul academic.  

102-13064-0809_anacaraiani_18_md18.jpgDacă există un domeniu în care putem afirma sus şi tare că tinerii români s-au remarcat constant pe plan internaţional, atunci acesta este cu siguranţă Olimpiada internaţională de matematică. Unul dintre ei a făcut, de altfel, istorie. De la lansarea acestei competiţii, în 1959, Ciprian Manolescu este singurul participant care a reuşit o lucrare perfectă la fiecare dintre cele trei ediţii la care a luat parte (1995, 1996, 1997). Astăzi, Ciprian Manolescu este absolvent summa cum laudae în matematică la Harvard, iar în 2004 şi-a încheiat doctoratul la aceeaşi universitate. De atunci este asistent universitar la Columbia University. Trei medalii de aur, chiar dacă nu adjudecate cu scor maxim, le-au revenit, de-a lungul timpului, altor trei liceeni români: Mihai Manea, Ştefan Laurenţiu Horneţ şi Teodor Bănică. Primul a absolvit ştiinţele economice la Princeton, iar acum îşi pregăteşte doctoratul în cadrul universităţii Harvard.

„Premiile fac parte, practic, din carieră, pe care eu am început-o, astfel, mai devreme decât alţii, încă din liceu“, spune acesta din urmă acum, privind de la catedra de matematică a Universităţii Paul Sabatier din Toulouse. La 34 de ani, Teodor Bănică spune că a ales cariera academică pentru că „mă interesează cercetarea ştiinţifică, iar locul cel mai bun pentru asta este universitatea“, chiar dacă „salariul nu este prea atractiv“. În ceea ce priveşte aptitudinile sale intelectuale, crede că „tocmai din cauza lor m-am pricopsit cu o slujbă nu prea bine plătită. Dar, cum se zice pe aici, «non, je ne regrette rien»“.

Geniul românilor se măsoară adesea în biţi

102-13065-0809_copii_18.jpgFără a fi atât de titraţi ca  în matematică, o altă competiţie la care elevii români au avut, an de an, rezultate remarcabile este Olimpiada internaţională de informatică, în arhiva căreia craioveanul Mihai Pătraşcu ocupă a 11-a poziţie în clasamentul participanţilor cu cele mai bune rezultate din istoria concursului (argint în 1999, aur în 2000 şi aur, locul 2, în 2001). Din 2002, Mihai studiază la Massachussets Institute of Technology, destinaţia preferată a celor mai mulţi dintre informaticienii români în devenire. Îşi va încheia, anul acesta, teza de doctorat şi, după ce şi-a trecut în CV câteva stagii la IBM şi AT&T, se pregăteşte să se angajeze. O excepţie în rândul colegilor săi de performanţă, care consideră că cele mai eficiente căi pentru fructificarea aptitudinilor de care dau dovadă sunt mai degrabă cariera academică sau antreprenoriatul, decât angajarea într-o companie, fie ea Google sau Microsoft. Întrebat dacă ar accepta o ofertă din partea unei corporaţii, Mircea Bogdan Pasoi, câştigător al unei medalii de aur (2006) şi al uneia de argint (2005) în cadrul Olimpiadei internaţionale de informatică, spunea într-un interviu recent că „un an probabil că m-aş duce pentru a strânge ceva bani… dar să rămân acolo prea mult, slabe şanse“.

„Participarea la olimpiade contribuie semnificativ la formarea acestor tineri, în primul rând prin vizibilitatea mult mai mare pe „piaţă“, fie că ne referim la traseul academic, fie la cel profesional“, spune Florin Colceag, preşedintele ONG-ului pentru copii supradotaţi IRSCA Gifted Education. „Cei care au trecut prin astfel de concursuri, continuă el, sunt consideraţi din start nişte învingători, sunt văzuţi ca muncitori şi posesori ai unei inteligenţe deosebite“.

Pepiniera de fizicieni de la Constanţa

102-13067-0809_wonderkid_18.jpgPentru al cincilea an consecutiv, câţiva elevi constănţeni şi-au adjudecat marele premiu al competiţiei „Space Settlement Design Contest“, organizat de NASA. Cum se explică acest rezultat, în condiţiile în care la concurs sunt înscrise anual peste o sută de proiecte? Pentru a avea la îndemână un eşantion mai larg de elevi „capabili de performanţă“, aşa cum se numesc copiii supradotaţi în limbajul de specialitate, profesorul Ion Băraru, conducătorul lotului României la NASA în tot acest timp, a înfiinţat, în urmă cu câţiva ani, Fundaţia Alumni a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“. „Copiii vin de dragul de a face ştiinţă, unii chiar din alte localităţi“, povesteşte Ion Băraru. În momentul de faţă, avem 150 de elevi, „care nu trec prin niciun proces de selecţie“, întrucât centrul este menit să descopere talente în orice copil, nu să le inhibe.

„Avantajele oferite de un asemenea premiu sunt, în primul rând, supradimensionarea CV-ului, a imaginii şi creşterea încrederii în sine“, spune Ion Băraru. În rest, „premiul nu constă în bani, ci doar în onoare şi diplome. Nici deplasarea până la agenţia spaţială americană nu este acoperită“, spune profesorul constănţean. Totuşi, anul acesta, cheltuielile de drum pentru micii câştigători vor fi achitate de o fundaţie autohtonă destinată copiilor supradotaţi. În schimb, deşi a fost desemnat câştigătorul marelui premiul al National Space Society (cea mai mare organizaţie spaţială nonprofit din lume), Ion Băraru nu va putea sa asiste la ceremonia de decernare, din acelaşi motiv: lipsa fondurilor de deplasare.

«Avantajele oferite de un asemenea premiu sunt, în primul rând, supradimensionarea CV-ului, a imaginii şi creşterea încrederii în sine.»
Ion Băraru, profesor de fizică la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa

Statul român îşi ajută geniile cu promisiuni

La nivel european, programele destinate copiilor supradotaţi au ca punct de plecare o recomandare a Consiliului Europei datând din 1994, conform careia „nicio ţară nu-şi poate irosi talentele“.

Astfel, se precizează în document, „politicile educaţionale trebuie să recunoască şi să respecte diferenţele individuale, să-şi propună îmbunătăţirea procedeelor de identificare, să susţină traseele curriculare flexibile şi stilurile de predare adecvate căii şi tehnicii de susţinere a dezvoltării tuturor tinerilor“.

De la începutul anului trecut, şi România are o lege dedicată copiilor cu aptitudini speciale. Potrivit actului normativ, aceşti tineri trebuie să aibă parte de trasee curriculare diferite, adaptate „în funcţie de interesele lor şi de nevoile societăţii“, iar educaţia lor să aibă loc „în centre specializate, publice sau private, prin intermediul claselor specializate, al şcolilor de weekend, al taberelor de instruire, al şcolilor de vară şi al programelor de învaţământ la distanţă“. Evident, vorbe goale. Aceste prevederi urmau să fie puse în aplicare de Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, instituţie din cadrul Ministerului Educaţiei. Acesta nu există, însă, nici astăzi, la peste un an de la crearea cadrului legislativ pentru deschiderea lui.

Aşa cum spune Florin Colceag, iniţiatorul propunerii legislative intrată în vigoare anul trecut, în momentul de faţă, în România, nu s-a facut nici primul pas înspre impulsionarea copiilor supradotaţi, adică implementarea unei metodologii coerente de repartizare a copiilor în funcţie de abilităţi. Aşa cum explică el, în toate statele în care există programe dedicate copiilor supradotaţi (peste 40 de ţări, după cum spune el, inclusiv Serbia, de exemplu), acestea sunt adresate, în primă fază, unui procentaj de 70% din totalul copiilor, urmând ca, până la intrarea la liceu, să fie selectaţi mai puţin de 30%. „Ţara care a pus cel mai bine în aplicare acest sistem, Finlanda, este considerată ţara cu cei mai deştepţi copii din Europa“, exemplifică preşedintele IRSCA.

Între responsabilitate socială şi investiţii în HR

În condiţiile în care programe de sprijinire de către stat a tinerilor cu abilităţi deosebite nu există, sarcina cade în mâna companiilor. Acţiune de responsabilitate socială, sau modalitate de a-şi asigura generaţiile viitoare de specialişti?

Orange România, de exemplu, acordă anual 30 de burse studenţilor de la Politehnică. „Criteriile avute în vedere sunt rezultatele şcolare, competenţele comportamentale, talentul şi interesul pentru domeniul telecomunicaţiilor“, spune Anca Teioşanu, responsabil cu programele de responsabilitate socială în cadrul companiei.

Rezultatele sunt cel puţin pe măsura eforturilor, spune ea. În timp ce criza de personal din domeniul IT&C e din ce în ce mai acută, „anual, 5% din staff-ul departamentului tehnic al Orange este împrospătat cu studenţi în anii terminali, care au parcurs programul de burse Orange şi care lucrează part-time până la terminarea studiilor“, adaugă Anca Teioşanu. De exemplu, în urma proiectului Orange Education Program din anul şcolar 2006-2007, 15 dintre studenţii participanţi au devenit angajaţi ai companiei.

„Ana este un geniu“, spunea în 2004 Matthew Ferszt, şeful catedrei de matematică din cadrul universităţii Princeton. În vârstă de 22 de ani, românca Ana Caraiani (foto) şi-a adjudecat, în timpul liceului, două medalii de aur şi una de argint în cadrul Olimpiadei internaţionale de matematică. Ajunsă la Princeton, a câştigat două premii Putnam (una dintre cele mai prestigioase distincţii în matematică din Statele Unite), iar anul trecut a primit trofeul Alice T. Schafer, acordat anual de Asociaţia Femeilor din Matematică. La acordarea premiului, unul dintre profesorii săi a spus că „lucrările sale te fac să crezi că este un matematician experimentat“. De altfel, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Ana spunea că, dacă este ceva ce nu-i place la Princeton, este „că e cam prea uşor. Absolut orice problemă ai avea, se rezolvă prea uşor şi nu ai satisfacţie“. Pe lângă pasiunea evidentă pentru cifre, este interesată de „teoria literaturii, ceva lingvistică, hermeneutică, tot ceea ce înseamnă cuvintele şi toate lucrurile acestea“.

4% dintre români sunt consideraţi supradotaţi, potrivit lui Florin Colceag. În general, sunt consideraţi astfel oamnii cu un coeficient de inteligenţă de peste 130

Student la drept, premiant la Microsoft

102-13066-0809_microsoft_18.jpgCa să-ţi fie recunoscute meritele nu trebuie neapărat să ai în portofoliu premii internaţionale. La 20 de ani, Victor Constantinescu a primit din partea Microsoft distincţia de Most Valuable Professional, titlu destinat celor mai buni reprezentanţi din lume ai comunităţii IT.

Capital: Cum ai ajuns atât de priceput în ale soft-ului? De când pasiunea asta? Nu te-a tentat să devii hacker?

Victor Constantinescu: „Microbul“ IT-ului îl am de la tatăl meu, care mi-a adus primul calculator la vârsta de şapte ani. Stăteam lângă el ore întregi şi mă uitam cum lucrează în FoxPro. Am început să mă joc, bineînţeles, ca toţi copiii, şi cum sistemele de operare erau mult mai fragile atunci, stricam destul de des calculatorul. După ce l-a reparat de câteva ori, mi-a zis tata o dată: „Fă-ţi-l singur!“ Cam de atunci am început să am această pasiune. Nu am fost tentat să „mă fac hacker“ pentru că a avut cine să mă înveţe ce e bine şi ce nu e bine în viaţă şi, în plus, nu cred că aş fi fost destul de bun că să fiu hacker.

Capital: Cum de ai primit titlul de Microsoft Security MVP?

VC: Titlul de Most Valuable Professional este un premiu acordat de Microsoft persoanelor din toată lumea care nu lucrează la Microsoft şi care au o contribuţie semnificativă în comunităţile tehnice legate de diverse produse Microsoft. Pentru a fi MVP, trebuie să fii propus de alţi MVP. Beneficiile programului nu ţin de sfera financiară, ci de posibilatea pe care o ai să înveţi mai mult decât ştii deja. Bineînţeles, există şi beneficii cvasi-financiare, cum ar fi posibilitatea de a merge în Seattle şi Redmond pentru MVP Summit, care se ţine anual şi la care tocmai am participat împreună cu ceilalţi MVP români.

Capital: Acum lucrezi la Castlecops. Cum ai ajuns şi ce faci acolo?

VC: Castlecops.com este o organizaţie non-profit care încearcă să combată diverse forme ale activităţii infracţionale pe internet (malware, phishing, spam, DDOS). Colaborăm în acest sens cu organizaţii ca FBI, CERT, Yahoo! şi cu majoritatea producătorilor de soluţii anti-virus/anti-spyware. În 2004, m-am înscris în programul lor de instruire, am trecut toate examenele şi am început să ajut oamenii cu calculatoare virusate. Evident, am început să mă interesez din ce în ce mai mult de procesele interne şi de ce se întâmplă, de fapt, „sub capotă“. În momentul de faţă, pe lângă suport tehnic, mai fac şi un pic de training cu noii veniţi.

Capital: Care e cea mai mare realizare a ta pe plan profesional de până acum?

VC: Nu ştiu dacă pot vorbi de pe acum de un plan profesional, pentru că sunt încă student. Printre proiectele cu care îmi ocup timpul este cel de monitorizare şi anihilare a unui pericol online din ce în ce mai agresiv, Botnets (colecţie de aplicaţii care rulează automat, n.r.). Nu pot să dau detalii, să spunem doar că am fost contactaţi şi am colaborat cu diverse instituţii abilitate să îi închidă pe cei care se ocupă de botnets. Cea mai mare realizare este că, datorită datelor şi probelor pe care
le-am trimis, au reuşit să îi aresteze.

Capital: Care sunt ambiţiile tale pe plan profesional?

VC: Pe termen scurt, anul acesta vreau să îmi obţin certificările pentru Microsoft Certified Trainer, poate chiar şi CCNA (Cisco Certified Network Associate), dacă timpul îmi va permite. Nu ştiu exact ce formă va lua cariera mea, însă mă simt din ce în ce mai mult atras către training. Nu exclud nici posibilitatea unei cariere la Microsoft, deşi nu prea mă atrage ideea de a pleca din România, mai bine zis, de lângă familia mea. Nu reuşesc încă să mă văd într-un loc clar peste zece ani. Poate că, la un moment dat, o să pot folosi cunoştinţele pe care le-am acumulat la Facultatea de Drept, unde sunt student în anul doi, pe lângă cele din IT.

Capital – Editia nr. 18, data 7 mai 2008

Te-ar putea interesa și: