Scandal monstru la audierea ministrului Muncii Violeta Alexandru. Totul s-a întâmplat în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților! După ce ministrul Muncii a anunțat că se va consulta inclusiv cu Consiliul Investitorilor Străini pentru a vedea ce decizie va lua cu privire la salariul minim pe economie.

Președintele forului legislativ, deputatul PSD Adrian Solomon, a întrebat-o de ce nu se întâlnește înainte cu investitorii români. În acel moent a intervenit deputatul liberal, Dan Vâlceanu. Acesta a sărit în apărarea Violetei Alexandru, replicându-i lui Solomon că ministrul Muncii se întâlnește cu cine dorește nu cu cine vrea domnia lui.

„Este incredibil așa ceva”, a spus Vâlceanu.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a fost chemată, marți, la discuții în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților, pe tema majorării salariului minim și a Pilonului II de pensii. Reuniunea Comisiei pentru muncă a Camerei a început la ora 12.00 și este în desfășurare, la ora transmiterii acestei știri.

Și fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a luat-o la întrebări pe Violeta Alexandru. „V-am chemat să ne garantați că va rămâne așa această lege, legea cu mărirea salariului minim. Măriți contribuția angajaților și asta înseamnă o scădere de salarii. Explicați-ne cum faceți să măriți salariul minim. Am înțeles că vreți să abrogați OUG 114. Mă interesează salariul minim”, a tunat Olguța Vasilescu.

Te-ar putea interesa și: