Andrei Caramitru, strategul economic al USR și fost consilier al președintelui Dan Barna, anunța vineri, printr-un mesaj postat pe Facebook, apocalipsa bugetarilor, ca fiind unica modalitate de a evita un deficit de 7% din PIB. Caramitru a propus concedierea a 150.000 de bugetari, argumentând, ce-i drept, că ar fi vorba doar despre „politrucii, amantele, sinecuriștii, directorașii care nu fac nimic” El s-a arătat nemulțumit de declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a anunțat vineri că nu vor exista tăieri de salarii și pensii, și face un apel la „responsabilitate”.

Andrei Caramitru a primit imediat replica de la Lia Olguţa Vasilescu. Fost ministru al Muncii, social-democrata îl critică dur pe „băieţaşul” care ar fi în cărţi pentru Ministerul Finanţelor, însă nu ştie că PSD a eliminat deja deficitul de la fondul de pensii prin transferul contribuţiilor.

„Iar nu sunt bani de pensii şi salarii? Băieţaşul ăsta o avea idee că am eliminat deficitul de la fondul de pensii prin transferul contribuţiilor? Cică nici voucherele nu ar mai fi bune, iar bugetarii „sinecurişti” trebuiesc concediaţi… Aud că vor să îl pună ministru la Finanţe! Popcorn!”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de Facebook.